- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Iliescu: Invitarea lui Mărieş să vorbească în Parlament - o veritabilă blasfemie
Fostul şef al statului Ion Iliescu susţine că invitarea lui Teodor Mărieş - "un impostor, care nu se ştie prin ce împrejurări a ajuns în funcţia de preşedinte al Asociaţiei 21 Decembrie - a constituit o veritabilă "blasfemie", de care se face vinovată conducerea Parlamentului.
Ion Iliescu (Imagine: Thomas Campean/Mediafax foto)
"O veritabilă «blasfemie» a constituit-o subminarea Adunării omagiale a Parlamentului prin invitarea la luarea de cuvânt a lui Teodor Mărieş - un impostor, care nu se ştie prin ce împrejurări a ajuns în funcţia de preşedinte al «Asociaţiei 21 Decembrie»", scrie Ion Iliescu pe blogul său.
Iliescu arată că asociaţia a fost fondată de aceia care s-au aflat în noaptea de 21 decembrie 1989 la Baricada de la Intercontinental.
"Teodor Mărieş nu a fost la Baricadă! Nu prea se ştie unde se afla, în general, în acel timp. Originar din Caransebeş, unde era portar, după informaţia dată de el, la o obscură echipă de fotbal, nu se ştie prin ce împrejurări a ajuns la Bucureşti. Nu se ştie dacă are vreo calificare şi... unde a lucrat. Prima sa apariţie «remarcată» a fost în grupul de huligani, care au devastat clădirea Guvernului în ziua de 18 februarie 1990. Apoi a apărut în grupul provocatorilor la violenţele din Piaţa Universităţii. Cu ce autoritate poate vorbi acest individ în numele revoluţionarilor? Prezenţa sa este compromiţătoare întotdeauna", mai scrie Ion Iliescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
În opinia fostului şef al statului, "conducerea Parlamentului se face vinovată de invitarea sa la Adunarea Omagială consacrată Revoluţiei Române din Decembrie 1989".
Şedinţa solemnă a Parlamentului dedicată Revoluţiei din 1989 s-a transformat, marţi, într-un scandal, după ce reprezentantul Asociaţiei 21 Decembrie, Teodor Mărieş, a spus că Ion Iliescu este "un criminal", ceea ce a determinat vociferări ale opoziţiei şi părăsirea sălii de plen de către PSD.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO