Iliescu, MESAJ la 29 de ani de la Revoluţie, după o perioadă lungă de tăcere: Să corectăm ceea ce am făcut greşit, de atunci până acum

Fostul preşedinte Ion Iliescu, devenit inculpat în dosarul Revoluţiei, a transmis, sâmbătă, un mesaj la împlinirea a 29 de ani de la evenimentele din 1989, precizând că trebuie să apărăm ce am câştigat atunci şi totodată „să corectăm ceea ce am făcut greşit, de atunci până acum”.

Urmărește
4540 afișări
Imaginea articolului Iliescu, MESAJ la 29 de ani de la Revoluţie, după o perioadă lungă de tăcere: Să corectăm ceea ce am făcut greşit, de atunci până acum

Iliescu, MESAJ la 29 de ani de la Revoluţie, după o perioadă lungă de tăcere: Să corectăm ceea ce am făcut greşit, de atunci până acum

„Se împlinesc 29 de ani de la Revoluţia Română, din decembrie 1989, un act de demnitate al poporului român, care îşi va păstra semnificaţia în timp, indiferent de manipulările mediatice şi politice, indiferent de ceea ce spun şi vor spune detractorii ei. O revoluţie este în acelaş timp un eşec, şi o victorie. Un eşec al vechiului sistem politic, incapabil de dialog cu cetăţenii, incapabili să mai administreze o ţară şi, nu în cele din urmă, rupt de realitate şi surd la vocea poporului. O Revoluţie este o victorie a voinţei populare, a nevoii de schimbare. Mă tem că, uitând cele întâmplate în regimurile dictatoriale, uitând sacrificiile celor care au luptat pentru libertate şi democraţie, se pot pregăti condiţiile unor noi schimbări violente, pentru că ruptura între baza şi elitele societăţilor se adânceşte, iar binele public este pus între paranteze”, a scris Ion Iliescu, sâmbătă pe blogul personal.

Acesta a adăugat că România putea să se schimbe din decembrie 1989 şi până acum, dacă ar fi reuşit să construiască o alternativă la guvernarea momentului.

„România trebuia să se schimbe în 1989. Putea s-o facă paşnic, dacă reuşea să construiască o alternativă la guvernarea momentului, iar puterea de atunci ar fi acceptat un partener de dialog pentru o ieşire negociată din totalitarism, precum s-a întâmplat în Polonia. Şi aş sublinia că nu degeaba forţa motrice a schimbării în Polonia s-a numit ” Solidaritatea”. O alternativă se construieşte pe solidaritatea celor care doresc schimbarea”, a completat Iliescu.

Fostul preşedinte a vorbit despre momentele impresionate de la Revoluţie încoace, dar şi de cele de confruntare, vrajbă sau divizare. În ciuda acestora, spune Iliescu, România a reuşit să îndeplinească punct cu punct Programul Revoluţiei, anunţat în seara zilei de 22 decembrie 1989.

„Am avut, în aceşti 29 de ani, începând cu zilele revoluţiei, atât momente impresionante de solidaritate, dar şi momente de vrajbă, de divizare, de confruntare. Cu toate acestea am reuşit să îndeplinim, punct cu punct, Programul Revoluţiei, enunţat în seara zilei de 22 decembrie 1989. Cine şi-ar fi închipuit atunci că după nici trei decenii România va ajunge să prezideze, practic, Uniunea Europeană pentru şase luni de zile? Este cea mai palpabilă dovadă a succesului Revoluţiei!”, a explicat fostul şef al statului.

Totodată, Iliescu a adus în discuţie şi felul în care s-a schimbat ţara noastră, existând atât aspecte pozitive, cât şi negative. El spune că cel mai mare pericol pentru democraţia din România, dar pentru cea din Europa este adâncirea inechităţilor sociale şi economice.

„România s-a schimbat enorm. Şi în bine, dar şi în rău. Ca orice schimbare, ea are şi părţi pozitive, dar şi părţi negative. Cel mai mare pericol pentru democraţie, în România, dar şi în Europa, îl reprezintă adâncirea inegalităţilor economice şi sociale. Iar contestarea puterii politice se manifestă în întreaga Uniune Europeană. Populism, naţionalism, extremisme de tot felul, şi putere politică incapabilă să-şi mai asume responsabilităţile care îi revin, toate astea scot oamenii în stradă”, a subliniat Ion Iliescu.

Nu în ultimul rând, fostul şef al statului atrage atenţia că „politicul trebuie să reziste tentaţiei, autoritarismului, antecamera totalitarismului”.

„Adevăratul omagiu, şi manifestarea recunoştinţei faţă de cei care au reuşit să ne aducă libertatea după decenii de totalitarisme, este păstrarea democraţiei şi a libertătii. Politicul trebuie să reziste tentaţiei, autoritarismului, antecamera totalitarismului. Împreună, şi dincolo de ce ne desparte, până la urmă în mod firesc, putem şi trebuie să apărăm ceea ce am câştigat în decembrie 1989, şi în acelaşi timp să corectăm ceea ce am făcut greşit, de atunci până acum”, a conchis Iliescu.

Procurorii Secţiei militare din Parchetul Generel anunţă, vineri, că au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus şi Emil Dumitrescu, în dosarul Revoluţiei din decembrie 1989.

Ion Iliescu, membru şi preşedinte al C.F.S.N., Gelu Voican Voiculescu, membru C.F.S.N. şi fost vice prim-ministru al Guvernului României, Iosif Rus, fost comandant al Aviaţiei Militare, şi Emil (Cico) Dumitrescu, fost membru CFSN, sunt acuzaţi în dosarul Revoluţiei din decembrie 1989 de infracţiuni contra umanităţii.

Cercetările au vizat stabilirea situaţiei de fapt în ceea ce priveşte exercitarea directă a prerogativelor puterii de stat şi a luării deciziilor cu caracter politic şi militar de către grupul de decizie politico-militară al Consiliului Frontului Salvării Naţionale ( C.F.S.N.), format din Ion Iliescu, Silviu Brucan, general locotenent Victor Atanasie Stănculescu, general maior(r) Nicolae Militaru (reactivat ulterior, înaintat în grad militar şi numit ministru al apărării) şi Gelu Voican Voiculescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici