Iliescu: Nu cred că UDMR va fi factorul care va schimba raportul de forţe între putere şi opoziţie

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial joi, 17 februarie.)

Urmărește
5 afișări

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a spus, joi, într-o conferinţă de presă la Ploieşti, că nu crede că UDMR va fi factorul care va schimba raportul de forţe între putere şi opoziţie, argumentând că istoria ultimilor 20 de ani arată că Uniunea este apropiată puterii.

Întrebat dacă PSD poate găsi "formula magică" prin care să convingă UDMR să treacă de partea opoziţiei, Ion Iliescu a răspuns că nu crede că există o astfel de "formulă magică" şi că, în opinia sa, UDMR nu va fi partidul care să schimbe majoritatea parlamentară.

"UDMR are o abordare foarte practică, legată de interesul său imediat. Nu va fi factorul care să determine schimbări în raportul de forţe, cred. Cine ştie? Pot fi alţi factori care să influenţeze din acest punct de vedere, dar altminteri nu prea", a spus Ion Iliescu, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Fostul şef al statului a argumentat invocând istoria recentă, care arată că UDMR este mai degrabă de partea partidelor aflate la putere.

"Dacă priviţi toată istoria celor 20 de ani, UDMR caută să fie bine cu cei de la putere şi nu să fie factorul care să răstoarne raportul de forţe", a mai spus Ion Iliescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici