„Pe dânsul (Traian Băsescu, n.r.), după câte înţeleg eu, nu îl interesează modificări la Constituţie. Orice Constituţie e un document uman, este perfectibil. E adevărat că nu prea se joacă lumea cu constituţiile. Uitaţi-vă la toate statele cu experienţă îndelungă, cu istorie îndelungă. Ele nu stau să modifice constituţiile la fiecare schimbare de Guvern, de preşedinţi. (…) La noi, moda aceasta e care cum vine să marcheze ce a adus el în Constituţie. E cam exagerat”, a spus Ion Iliescu.
El a afirmat că Traian Băsescu este interesat de transformarea Parlamentului într-unul monocameral, „poate chiar monopartit”, considerând că această simplificare a Parlamentului nu este o reformă a statului.
„Preocuparea dânsului, din câte am văzut, exprimată şi în Referendum, e să elimine Senatul, să transforme Parlamentul din bicameral într-un Parlament monocameral. Am văzut un comentariu astăzi: poate chiar şi mono-partid, cu toată această mişcare a valului migrator. Cam asta îl interesează mai mult pe preşedintele Băsescu. Într-adevăr, o perfecţionare de mult trebuie discutată, în legătură cu funcţionarea statului, a instituţiilor sale şi, inclusiv, unele prevederi în Constituţie care pot să fie îmbunătăţite din acest punct de vedere. Dar simpla măsură de simplificare a Parlamentului la o mare Adunare Naţională, la un Parlament monocameral cât mai restrâns, care să fie mai uşor de manipulat, aceasta nu este reformă a statului”, a spus Iliescu.