Iliescu şi Geoană: România nu ar trebui să meargă orbeşte în misiuni militare străine

Publicat: 09 09. 2009, 14:46
Actualizat: 06 11. 2012, 09:28

Iliescu a afirmat, în discursul ţinut la lansarea unei cărţi despre războiul din Irak, că România ar trebui să nu mai „meargă orbeşte” în misiuni militare în străinătate doar pentru că este în Alianţa Nord-Atlantică.

Preşedintele de onoare al PSD a făcut, la Senat, o scurtă prezentare a cărţii „Războiul de 3 trilioane de dolari„, semnată Joseph E. Stiglitz şi Linda J. Bilmes, traducere în limba română pe care prefaţat-o. El a citat concluzia principală a autorilor, care au afirmat că războiul din Irak a costat administraţia de la Washington 3.000 de miliarde de dolari şi a fost, prin consecinţe, o eroare.

Plecând de la această concluzie asumată de autori, Iliescu a afirmat că, în timp ce liderii administraţiei americane au avut diverse motive pentru a declanşa războiul din Irak, România a participat cu trupe militare pentru a-şi dovedi solidaritatea faţă de ţările NATO şi pentru a obţine intrarea în Alianţă. „Dar pe viitor va trebui să gândim mai serios la angajamentele noastre internaţionale şi la sacrificiile pe care acestea le incumbă. Să nu mai mergem doar pentru că dă cineva comanda, să judecăm şi cu capul nostru oportunitatea unei asemenea misiuni”, a spus Iliescu.

Afirmaţiile fostului preşedinte au fost apreciate ca fiind „corecte” de către liderul PSD, Mircea Geoană, care a participat şi el la lansarea de la Senat. „După o participare loială alături de partenerii noştri internaţionali, dividendele economice, justificate, nu au apărut pentru România, contrar discuţiilor care au avut loc cu administraţia americană”, a spus Geoană.

Iliescu a mai făcut câteva consideraţii şi asupra volumului de analiză anuală publicat de WorldWatch Institute, pe marginea încălzirii globale, şi a apreciat că, în condiţiile în care „planeta are febră” care duce la accentuarea fenomenelor extreme, una din marile provocări ale noului secol va fi asigurarea apei potabile pentru locuitori.