- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Iliescu: Udrea este o femeie drăguţă, care are în mod real calităţi, umbrite însă de nişte răutăţi
(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 21 martie)
Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, într-un interviu pentru revista "VIP", preluat de "Gândul", că liderul PDL Elena Udrea este "o femeie drăguţă", care are "în mod real, nişte calităţi", umbrite însă de "nişte răutăţi care o dezavantajează".
Iliescu a vorbit, printre altele, despre principalele personaje de pe scena politică, afirmând că nu are resentimente faţă de cei care l-au trădat şi lăudând "calităţile" Elenei Udrea.
"Are o evoluţie precipitată", a spus Iliescu despre ministrul Turismului. "E greu să dai sfaturi. Cu toate acestea are, în mod real, nişte calităţi. Reuşeşte să aibă atâta succes în rândul partidului din care face parte, în rândul celor alături de care lucrează, precum şi în societate. E o femeie drăguţă, agreabilă, cu prezenţă plăcută şi... reuşeşte. Are nişte calităţi intrinseci clare", a spus Iliescu.
"Pe de altă parte, ştim că are nişte răutăţi care o dezavantajează, adică nu ştie, nici ea, să-şi păstreze echilibrul necesar. Resentimentele o domină adesea şi umbresc tocmai calităţile pe care, fără îndoială, le are", consideră fostul şef al statului.
Referindu-se la oamenii din propriul partid, care s-au delimitat de el, Iliescu a precizat: "Viaţa m-a învăţat să mă detaşez. Toţi avem sentimente şi resentimente. Eu deţin suficiente motive pentru acestea din urmă, însă am şi o vastă experienţă de viaţă. Totuşi, nu am acumulat asemenea cantităţi de resentimente faţă de nimeni, nici chiar faţă de cei mai răi".
El l-a dat ca exemplu pe Ioan Rus. "Spre exemplu, Rus de la Cluj, pe care, bunăoară, l-am şi apreciat, a fost hotărât să mă înlăture la Congresul din 2005. A şi reuşit. Avea şi el, probabil, raţionamentul lui. Atât lui, cât şi celor care îi urmează exemplul, i s-a părut că Iliescu este un balast, că a avut meritele lui, dar că partidul trebuia să se înnoiască, să aibă altă deschidere. Rus a spus că Iliescu trebuia să plece. Măcar să fi demonstrat că ei reprezintă o soluţie mai bună decât mine", a mai spus Iliescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ministrul adjunct de externe al Rusiei amenință cu începerea testelor nucleare
-
Forţele IDF desfăşoară atacuri aeriene şi raiduri terestre în Beit Hanoun
-
Hackerii au compromis o extensie Chrome folosită de sute de mii de utilizatori: datele furate includ parole şi sesiuni autentificate
-
Casa Albă dezvăluie cum evită soldaţii nord-coreeni capturarea pe câmpul de luptă din Ucraina
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO