Reacţia europarlamentarului Damian Drăghici după mesajele rasiste la adresa romilor
„Indignarea mea este cu atât mai mare cu cât acţiunea anti-rasistă a avut loc chiar de Ziua Internaţională a Romilor, zi în care întreaga Europă s-a angajat, în urmă cu 45 de ani, să lupte împotriva nedreptăţilor asupra romilor”, a afirmat Damian Drăghici.
El a cerut tuturor autorităţilor responsabile „să îi pedepsească pe cei care se fac vinovaţi şi să demonstreze, astfel, că Romania anului 2016 se află pe drumul european al toleranţei şi al credinţei, iar acest lucru nu poate fi posibil decât respectându-ne între noi, respectând valorile, tradiţiile şi cultura care ne definesc”.
Un cort amplasat în Piaţa Universităţii din Bucureşti, de Ziua Internaţională a Romilor, a fost vandalizat cu mesaje rasiste la adresa etniei rome, în noaptea de vineri spre sâmbată. Poliţiştii de la Secţia 10 din Capitală au anunţat că au deschis dosar de incitare la ură sau discriminare. Potrivit unor surse guvernamentale, Poliţia ar avea date că acestea au fost scrise de un grup de aproximativ zece persoane.
Mai mulţi miniştri, secretari de stat şi un reprezentant al Preşedinţiei au susţinut sâmbătă o conferinţă în faţa cortului, pentru a condamna acest gest. Preşedintele Klaus Iohannis a transmis sâmbătă, printr-un consilier, că este ”oripilat” de ceea ce s-a întâmplat în Piaţa Universităţii. La rândul său, ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a subliniat că regretă faptul că trebuie să vorbească din faţa unui cort pe care scrie ”moarte ţiganilor”.
”Toate strategiile nu fac doi bani dacă fiecare dintre noi nu face un efort. Eu cred, ca persoană, nu ca ministru, că exact cum învăţăm morala atunci când suntem copii, aşa trebuie să învăţăm că suntem toţi egali şi că rasismul e un lucru rău. Trebuie să le spunem asta copiilor din şcoli, din grădiniţă, nu din clasa a 5-a”, a spus Raluca Prună, în condiţiile în care anterior, ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, afirmase că în noul plan-cadrul pentru clasa V-VIII la educaţia civică a fost pus pe accent pe toleranţă.