„Motivul respingerii înscrierii alianţei este unul strict juridic, respectiv faptul că nu a fost respectată procedura legală pentru înregistrarea celor două partide în Registrul partidelor politice. Această realitate juridică a fost constatată de o largă majoritate din cadrul Biroului Electoral Central, inclusiv de către cei 5 judecători care fac parte din acest for decizional”, au transmis social-democraţii, joi pe Facebook.
„Dacă cei de la USR şi PLUS consideră că au fost nedreptăţiţi, trebuie să aibă încredere în justiţie şi să urmeze căile legale de atac pentru a-şi apăra punctul de vedere. Până atunci rămâne o întrebare pe care trebuie să şi-o pună cetăţenii acestei ţări: Cum ar fi guvernată România de către cei de la USR şi PLUS dacă nu sunt în stare nici măcar să-şi înregistreze propriile partide, aşa cum prevede legea?”, a completat sursa citată.
Reacţia PSD vine după ce Biroul Electoral Central a respins joi cererea de înscriere a alianţei USR PLUS, se arată într-un comunicat de presă a formaţiunii conduse de Dacian Cioloş. Liderii PLUS au anunţat că decizia va fi contestată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).