Îmbrânceli, acuzaţii, injurii şi lanţ uman în plenul Camerei la votarea judecătorului CC - VIDEO

Şedinţa de luni a plenului Camerei Deputaţilor, la finalul căreia Mircea Ştefan Minea a fost desemnat judecător la CC, a fost o premieră în politica românească de după 1990: deputaţii puterii şi ai opoziţiei s-au îmbrâncit, şi-au adresat injurii şi au încercat, fizic, să se împiedice să voteze.

Urmărește
53 afișări
Imaginea articolului Îmbrânceli, acuzaţii, injurii şi lanţ uman în plenul Camerei la votarea judecătorului CC - VIDEO

Îmbrânceli, acuzaţii, injurii şi lanţ uman în plenul Camerei la votarea judecătorului CC (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Au existat acuzaţii de vot dublu şi de furt, iar parlamentarii nu au ezitat să se catalogheze unii pe alţii "nesimţiţi" şi "vagabonzi", totul într-o şedinţă care a durat aproape opt ore şi care s-a încheiat mult după miezul nopţii.

Disputa putere-opoziţie a pornit de la miza votului legat de desemnarea, din partea Camerei, a unui judecător la Curtea Constituţională, instituţie care se va pronunţa în legătură cu constituţionalitatea măsurilor Guvernului în cazul în care acestea vor fi contestate de PNL şi PSD după un eventual eşec al moţiunii de cenzură care se dezbate şi votează marţi.

Candidatul propus de PSD, Valer Dorneanu, a obţinut, în plen, recent, 161 de voturi favorabile, iar contracandidatul său propus de PDL Ştefan Minea a obţinut 123 de voturi. Preşedinta Camerei a refuzat însă să-l valideze pe Dorneanu ca judecător la CC.

Şedinţa în care PDL a cerut reluarea votului pentru desemnarea unui judecător la Curtea Constituţională a început, luni, cu o întârziere de o oră şi jumătate, sub conducerea lui Ioan Oltean (PDL), fapt care i-a iritat pe reprezentanţii opoziţiei. Aceştia întrebau unde umblă preşedinta Camerei Deputaţilor, susţinând că Roberta Anastase aşteaptă ordin de la Cotroceni legat de reluarea votului pentru CC.

Deputaţii opoziţiei i-au acuzat de pe cei ai puterii de abuz, susţinând că votul câştigat de Dorneanu este valid şi nu trebuie reluat. Plenul Camerei a aprobat, însă, suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de luni cu reluarea procedurilor pentru desemnarea unui judecător la Curtea Constituţională.

La un moment dat, deputatul PSD Nicolae Bănicioiu s-a deplasat către grupul PDL, acuzând un vot dublu dat în legătură cu suplimentarea ordinii de zi. El i-a reproşat Doiniţei Chircu, deputat PDL, că a votat în locul unui deputat PDL absent. În apărarea Doiniţei Chircu a sărit deputatul PDL Cristian Boureanu, care s-a îmbâncit cu Bănicioiu. Mai mulţi deputaţi, din PSD şi PDL, s-au adunat imediat în zona din sală unde stau democrat-liberalii, discutând în contradictoriu pe ton ridicat şi gesticulând.

Deputatul PSD Adrian Năstase a luat cuvântul şi a spus că nu a mai întâlnit în Parlament o astfel de atmosferă şi că este regretabil ce se întâmplă. El a vorbit, vizibil iritat, despre sfârşitul statului de drept, microfonul fiindu-i însă tăiat. De asemenea, un discurs al lui Ludovic Orban a fost înrerupt prin suprimarea amplificării de către Ioan Olteanu. În amebele cazuri, Oltean a invocat faptul că oratorii nu abordau probleme de procedură, ci făceau declaraţii politice.

Şedinţa a fost prelungită în câteva rânduri, iniţial până la ora 21.00, apoi până la ora 24.00, apoi fără termen, din cauza tensiunii existente şi a faptului că opoziţia se opunea vehement, existând, de asemenea, nenumărate pauze de consultări.

La lucrările de plen ale Camerei şi-au făcut apariţia, între orele 22.00 şi 23.00, miniştrii Elena Udrea şi Laszlo Borbely, fostul ministru Monica Iacob Ridzi, dar şi preşedintele PSD, Victor Ponta, semn că opoziţia şi puterea şi-au mobilizat toate efectivele în această dispută.

Video stirileprotv.ro

La un moment dat, s-a constatat că microfoanele de la prezidiul sălii de plen nu sunt funcţionale. Oltean i-a acuzat pe deputaţii opoziţiei că au tăiat cablurile de la microfoanele prezidiului sălii de plen.

De asemenea, un deputat PSD i-a smuls practic din mână un microfon mobil deputatului PDL Mircea Toader. "Din 25 septembrie 1991, de când minerii lui Cosma au năvălit în Parlament, nu am mai trăit un asemenea moment. Nici minerii nu au tăiat microfoane şi nu au ameninţat pe preşedinte. E un gest primitiv care dovedeşte că minoritatea vrea să impună dictatura împotriva majorităţii. Este fără precedent", a spus, în replică, Ioan Oltean.

Deputaţii PSD şi PNL, pe de o parte, şi deputaţii PDL, pe de altă parte, şi-au aruncat injurii şi invective unii altora, dintr-o parte în alta a sălii de şedinţe. Astfel, din partea dreaptă, loc rezervat deputaţilor PDL, s-au "aruncat", de către diferiţi membri ai Camerei, către stânga sălii, unde stau deputaţii PSD şi PNL, expresii precum "Vagabonzilor". Totodată, democrat-liberalii le-au strigat "Ruşine!" social-democraţilor şi liberalilor. Pe de altă parte, din partea stângă a sălii, deputaţii PSD şi PNL au răspuns acuzelor, transmiţându-le, sec: "Ridzi la puşcărie!".

Pe de altă parte, deputaţii PSD şi PNL au lipit, în faţa tribunei Parlamentului, afişe pe care se poate citi "Boc, România îţi cere demisia!" şi au scandat "Hoţii!" din faţa prezidiului.

În momentul în care s-a ajuns la votul cu buletine pentru desemnarea judecătorului CC, deputaţii opoziţiei au făcut un lanţ uman în jurul urnelor, pentru ca puterea să nu poată vota. Deputaţii PSD şi PNL s-au ţinut de mâini, formând mai multe cercuri concentrice în jurul urnei de vot. În acest timp, aceştia strigau "Jos hoţii!", iar de la tribună, un reprezentant al puterii citea lista de vot.

Ioan Oltean a solicitat, la un moment dat, ca deputaţii care au "furat" capacele de la urnele de vot să le aducă înapoi, pentru a putea fi continuată procedura de vot. "Cei care au furat capacele de la urne să le aducă pentru a continua votul. Înţeleg că aţi tăiat cablurile de la microfoane, că ne-aţi înjurat, dar de furt e prea mult să vă acuzăm", le-a spus el deputaţilor PSD şi PNL.

Preşedintele PSD, deputatul Victor Ponta, a propus, după miezul nopţii, suspendarea şedinţei şi reluarea acesteia, din aceeaşi fază, miercuri dimineaţă, însă propunerea sa a fost respinsă. În aceste condiţii, PNL a decis să se retragă de la şedinţa de plen, iar cei ai PSD au decis să rămână, fără însă a participa la vot.

În cele din urmă, deputaţii din arcul guvernamental au reuşit să cumuleze majoritatea calificată necesară, de 168 de voturi, pentru a-şi impune propriul candidat, în condiţiile în care PSD şi PDL nu au votat. Rezultatele au fost anunţate de deputatul PDL Daniel Buda, iar Ioan Oltean a afirmat că, dat fiind votul, Minea este declarat judecător al Curţii Constituţionale. Anunţul a fost aplaudat de reprezentanţii PDL prezenţi, printre care Elena Udrea şi Monica Iacob Ridzi.

Oltean a spus, la final, că votul demonstrează că majoritatea parlamentară există şi că moţiunea de cenzură va fi, marţi, respinsă.

Tot luni, rezultatul votului privind desemnarea judecătorului pentru CC a fost anunţat oficial la Senat, Antoanella Motoc, candidat propus de PDL, primind 71 de voturi, în timp ce liberalul Teodor Meleşcanu a obţinut 65 de voturi.

Cele două Camere ale Parlamentului au programată, marţi dimineaţă, dezbaterea şi votarea moţiunii de cenzură a PSD, calculele politice indicând, în principiu, că demersul social-democraţilor nu va întruni numărul necesar de voturi pentru ca Guvernul să fie considerat demis.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici