Filter me! Imnul, întrerupt la lansarea candidaţilor USL din Sinaia chiar înaintea intonării numelui «Traian»

Imnul, întrerupt la lansarea candidaţilor USL din Sinaia chiar înaintea intonării numelui «Traian»

Publicat: 10 11. 2012, 13:09
Actualizat: 01 04. 2020, 23:29

În debutul manifestării în care se lansează candidatura pentru alegerile parlamentare a liderului PNL Prahova, Mircea Roşca, şi a actualului senator PSD, Georgică Severin, primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea, i-a rugat pe cei prezenţi să se ridice în picioare pentru intonarea imnului naţional.

Din difuzoarele sălii în care este organizat evenimentul a început să se audă „Deşteaptă-te române”, care însă a fost întrerupt chiar înainte să se audă numele «Traian».

Astfel, din a doua strofă a imnului s-a auzit doar : „Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume/ Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman/ Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume/Triumfător în lupte, un nume…”.

Acest incident a stârnit reacţia preşedintelui PNL, Crin Antonescu, aflat în prezidiu, care şi-a dus mână la gură pentru a-şi stăpâni surprinderea şi amuzamentul.

Cine te reprezintă? Află totul despre politicienii aflaţi în funcţii publice!