În Biroul Permanent de luni s-a supus la vot interzicerea accesului în balcoane, conform stenogramei

Interzicerea accesului cetăţenilor la balcoanele sălii de plen, marţi, la asumarea răspunderii Guvernului pe Codul Muncii a fost supusă la vot în şedinţa Biroului Permanent al Camerei de luni, conform stenogramei publicate pe site-ul acestei instituţii.

Conform stenogramei şedinţei, secretarul general al Camerei, Gheorghe Barbu, a avut o intervenţie pe tema programului de marţi spunând: "În legătură cu programul de mâine (marţi - n.r) şi, în general, şi cu programul privind eventuala moţiune, am să vă rog să luaţi o decizie în legătură cu accesul la balcon. Ştiţi că au fost probleme, din toate punctele de vedere, şi cu cine intră, câţi intră, solicitări multe. La mine, sunt deja, foarte multe solicitări. Pe de altă parte, şi pericolul pe care îl ştiţi şi, drept urmare, v-aş ruga şi pentru ziua de mâine, dar şi pentru ziua când va fi moţiunea, să luaţi o decizie în legătură cu această chestiune".

Preşedintele Camerei, Roberta Anastase, a replicat să în Biroul Permanent s-a stabilit, într-o altă şedinţă, ca Secretariatul General să vină cu "o propunere de securizare", astfel încât să nu mai fie probleme.

"Eu cred că, pentru aceste momente, ar fi bine să rămânem doar cu transmisiunile televizate şi aşa mai departe. Atât! Dacă sunteţi de acord? Se opune cineva? Abţineri? Nu! Vă mulţumesc. Deci fără acces", a continuat Anastase.

Conform stenogramei, în acest moment a intervenit viceliderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, el spunând cu nu are drept de vot, că "este o decizie pe care a luat-o Biroul Permanent", dar că trebuie "corectată". "Nu putem să interzicem accesul oamenilor la lucrările Parlamentului, indiferent ce pericole ne pasc sau îi pasc, pe unii sau pe alţii. Deci, eu nu cred că putem să facem aşa ceva şi vreau să se consemneze această poziţie", a spus Nicolăescu.

"Vă mulţumesc mult!", a venit replica Robertei Anastase, după care s-a trecut la alte puncte ale ordinii de zi a Biroului Permanent.

Viceliderul grupului parlamentar al PNL din Cameră, Eugen Nicolăescu, a susţinut, marţi, într-o conferinţă de presă, că preşedintele acestui for, Roberta Anastase, recidivează în minciună atunci când afirmă că în Biroul Permanent s-ar fi votat interzicerea accesului cetăţenilor la şedinţele de plen

"Anastase a devenit recidivistă în minciună, în ocolirea adevărului", a spus Nicolăescu, susţinând că preşedintele Camerei nu a supus la vot, în şedinţa Biroului Permanent de luni, decizia interzicerii accesului cetăţenilor la şedinţele de plen, ea doar considerând că s-a dat un vot.

"Nu s-a mai supus la vot, nu s-a numărat, nu s-a consemnat. Ea a considerat că acesta a fost vot. Anastase e recidivistă în ce înseamnă votul şi minciuna", a spus Nicolăescu.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, că sindicatele trebuie să depună plângere penală împotriva preşedintelui Camerei, Robertei Anastase, şi nu a Biroului Permanent pentru că nu au fost lăsate să asiste la şedinţa de asumare a răspunderii Guvernului pe Codul Muncii.

Liderul PSD a susţinut că decizia şi propunerea de a nu lăsa reprezentanţii sindicatelor să participe la şedinţă aparţin preşedintelui Camerei Deputaţilor.

BNS şi Cartel Alfa au făcut plângere penală la PICCJ pentru abuz în serviciu împotriva membrilor Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, pentru că nu li s-a permis accesul la şedinţa de asumare a răspunderii Guvernului pe Codul Muncii, deşi solicitaseră acest lucru încă din 24 februarie.

Confederaţiile sindicale BNS, Cartel Alfa, CNSLR-Frăţia, CSDR şi Meridian au depus în 24 februarie, la Secretariatul General al Camerei Deputaţilor o solicitare privind participarea la şedinţele camerelor reunite al Parlamentului, cu prilejul asumării răspunderii Guvernului cu privire la Codul Muncii.

Solicitarea a fost făcută pentru ca 60 de reprezentanţi ai celor cinci confederaţii sindicale să participe la şedinţă.

Cererea de participare a fost depusă pentru perioada 1 martie - 1 aprilie şi a vizat şedinţele în care urmau să aibă loc prezentarea asumării, dezbaterea eventualei moţiuni de cenzură şi votul asupra acesteia din urmă. Confederaţiile susţin că şi-au asumat obligaţia de a nu tulbura în niciun fel lucrările şedinţelor.

Sindicaliştii susţin că au aflat, luni, dintr-o declaraţie a Robertei Anastase, că Biroul Permanent a decis prin vot majoritar să nu permită accesul reprezentanţilor sindicali la lucrările Camerelor reunite, fapt confirmat telefonic de Secretariatul General al Camerei Deputaţilor.

În plângerea penală, confederaţiile susţin că prin această decizie se încalcă art. 68 din Constituţie care stipulează că "şedinţele Camerei Deputaţilor şi Senatului sunt publice" şi aceste şedinţe pot fi secrete doar în baza hotărârii adoptate de către camere, precum şi pe art.69, alin. (1) potrivit căruia în exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului.

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis, luni, "din raţiuni de securitate", ca la şedinţa de marţi în care Guvernul îşi asumă răspunderea pe Codul Muncii, în Parlament să poată participa ca invitaţi doar ziariştii, nu şi cetăţenii, a declarat preşedintele Camerei, Roberta Anastase.

Ea a precizat că decizia Biroului Permanent este "o măsură excepţională", până se va face securizarea balcoanelor din sala de şedinţe.

Sindicaliştii i-au sesizat public preşedintelui Traian Băsescu încălcarea Constituţiei de către Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor prin decizia luată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici