- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
În februarie, Consiliul JAI ar putea propune un calendar precis pentru Schengen
Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, joi seară, că România aşteaptă ca în februarie, la Consiliul de Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), să fie formulat un calendar precis pentru aderarea României la spaţiul Schengen.
În februarie, Consiliul JAI ar putea propune un calendar precis pentru Schengen (Imagine: Cristina Nichitus/Mediafax Foto)
Întrebat dacă se poate vorbi de o amânare a intrării României în spaţiul Schengen pentru luna iulie, Baconschi a răspuns: "Ca să fiu realist, după scrisoarea celor doi miniştri de Interne, din Germania şi din Franţa, cred că în februarie, la Consiliul de Justiţie şi Afaceri, se va găsi, în spiritul european, o soluţie pentru a progresa în această direcţie şi va trebui să parcurgem, să aşteptăm întâi pe 14 ianuarie rezultatul evaluărilor din grupul Scheval, care îşi va prezenta raportul final după inspecţia din decembrie, să vedem apoi cum stau şi vecinii noştri bulgari, pentru că avem această vocaţie de a intra într-un pachet cu ei şi, după aceea, Parlamentul European, Consiliul de Justiţie şi Afaceri Interne. Din conlucrarea între statele candidate, restul statelor membre UE, Comisie şi preşedinţia rotativă, va trebui să iasă o soluţie constructivă, graduală, care să permită un calendar precis".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Israelul a distrus o facilitate nucleară iraniană. Aceasta era considerată inactivă după închiderea oficială din 2003
-
Olaf Scholz şi Vladimir Putin au vorbit la telefon timp de o oră. Este prima discuţie directă din 2022
-
Macron: Europa se îndreaptă spre un război tarifar cu SUA şi China
-
Industria criptomonedelor este în extaz după victoria lui Donald Trump. Bitcoin, la noi maxime istorice
Întrebat despre intenţiile Germaniei şi Franţei de a vota pentru amânarea aderării României la spaţiul Schengen în martie 2011, ministrul a răspuns:
"Trebuie să convingem Franţa şi Germania că avem totul în regulă. Acesta era un obstacol pe care nu are rost să îl negăm. Decizia, chiar dacă se ia în primă instanţă în Consiliul sectorial de Justiţie şi Afaceri Interne, presupune consensul celor 27 state membre. Dar sprijinul Parlamentului European, de la care aşteptăm un aviz favorabil, sprijinul preşedinţiei rotative, în cazul de faţă semestrul ungar, sunt elemente foarte importante în construirea demersului nostru".
Chestionat dacă MAE admite că aderarea la spaţiul Schengen se va amâna, Baconschi a răspuns:
"Spun că trebuie să ne pregătim pentru o stare de spirit mai calmă, o dedramatizare a acestei situaţii. Avem toate temele făcute în acest domeniu, nu avem cum să ascundem restanţele din alte domenii. Nu ne propunem să acceptăm extrapolarea deja faimosului Mecanism de Cooperare şi Verificare, dar asta nu înseamnă că în efortul general de modernizare a statului român nu avem domenii cu scadenţe obiective şi carenţe care vor trebui corectate".
Întrebat dacă aderarea la spaţiul Schengen va avea loc mai degrabă în octombrie, Baconschi a răspuns:
"Că e martie sau octombrie, intrăm în pregătirea acestui calendar, dar trebuie dialog, trebuie bună credinţă, nu trebuie nici să ne victimizăm şi să avem impresia că anumite state membre au ceva cu noi. Este vorba de capacitatea noastră de a demonstra că funcţionăm cu adevărat în UE la toate capitolele esenţiale".
Ministrul român de Externe a mai afirmat, referindu-se la declaraţia ministrului ungar de Interne privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen, că Ungaria îşi păstrează ca obiectiv până în iulie aderarea României pentru o decizie politică pe durata preşedinţiei ungare a UE.
Întrebat dacă, în aceste condiţii, declaraţiile ministrului ungar pot fi considerate greşit interpretate, Baconschi a răspuns: "Aceasta este pâinea noastră cea de toate zilele: răstălmăcirea, interpretări, scoaterea din context şi generalizări facile".
La sfârşitul lunii noiembrie 2010, Olanda şi Franţa au condiţionat aderarea României şi Bulgariei la Schengen de progresele realizate în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare. În decembrie, Franţa şi Germania au cerut Uniunii Europene să amâne aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO