- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (09.07.2018, 21:36)
- Departamentul Politic
În interiorul PNL s-a întocmit o listă pentru demiterea lui Orban. Liderul liberal îi acuză pe critici că se ocupă cu subminarea din interior a partidului, în loc să facă opoziţie la PSD
În BPN al PNL de luni câţiva liberali l-au criticat pe Ludovic Orban pentru direcţia în care se îndreaptă partidul, au spus surse politice pentru MEDIAFAX. În replică, el le-a reproşat că nu vin cu soluţii şi în loc să facă opoziţie la PSD, se ocupă cu subminarea din interior a formaţiunii.
Urmărește
1522 afișări
În interiorul PNL s-a întocmit o listă pentru demiterea lui Orban. Liderul liberal: în loc să facă opoziţie la PSD, unii colegi se ocupă cu subminarea din interior a partidului
Un număr de 16 liberali, printre care se află liderul PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, şi preşedinţii filialelor de sector, au întocmit o listă prin care susţin demiterea lui Ludovic Orban de la şefia partidului, au explicat sursele MEDIAFAX.
Printre liberalii nemulţumiţi de Ludovic Orban, care au participat la şedinţa de luni a Biroului Politic Naţional al PNL de la Parlament, au fost Anca Boagiu, preşedinte PNL Sector 2, senatoarea Alina Gorghiu (fost preşedinte al PNL - n.r.), liderul senatorilor liberali, Iulian Dumitrescu, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, senatorul Marcel Vela, fostul deputat PNL, Hubert Thuma şi deputatul PNL, Tinel Gheorghe.
Potrivit surselor politice ale MEDIAFAX, în cadrul Biroului Politic, liderul PNL la Senat, Iulian Dumitrescu, i-a reproşat lui Ludovic Orban că partidul nu comandă un sondaj de opinie pentru a vedea cum stă PNL în faţa electoratului. Gheorghe Falcă i-a adus câteva critici lui Orban, iar apoi i-a spus că este profesor în comunicare. În replică, Orban i-a transmis că de un an de zile nu îl vede nimeni, cu toate că spune că este profesor în comunicare. Preşedintele PNL i-a întrebat pe liberalii nemulţumiţi dacă l-au sunat vreodată ca să îi propună soluţii, adăugând că nu ştiu decât să se plângă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Meta a respins acuzațiile conform cărora utilizatorii Facebook și Instagram sunt forțați să urmărească conturile noii administrații Trump
-
Ciolacu, despre restructurarea bugetarilor: Indiferent de obstacole - o duc la bun sfârşit
-
RAR avertizează: Escrocheria cu certificate auto false, la mare căutare
-
Mai mulţi angajaţi la ghişeele CFR pentru a scurta cozile studenţilor
În schimb, când a luat cuvântul, senatorul PNL, Marcel Vela, a a vorbit despre un cu totul alt subiect, respectiv despre anul centenar.
Într-un final, preşedintele liberal, Ludovic Orban, a izbucnit şi le-a spus acestora „să nu se mai ascundă după deget” şi să recunoască că au semnat o listă pentru demiterea sa de la şefia PNL.
„Ce faceţi aici, subminaţi partidul din interior? Aici veniţi şi faceţi nu ştiu ce şi prin spate faceţi liste. De un an şi jumătate nu l-am văzut pe unul să dea în PSD. Daţi în PNL. Deci este clar că cineva din afară vrea să faceţi chestia asta”, le-ar fi spus Orban liberalilor nemulţumiţi, au relatat sursele politice pentru MEDIAFAX.
Tot în Biroul Politic de luni, Orban i-a anunţat pe liberali că din datoria istorică de 18 milioane de lei a PNL, au fost achitate 14 milioane de lei.
În cadrul aceleiaşi şedinţe, liberalii au stabilit convocarea Consiliului Naţional pe data de 4 august. Liderul liberal, Ludovic Orban, a declarat, luni, la finalul BPN, că nu a fost încă stabilit locul desfăşurării evenimentului, care ar putea fi Alba Iulia sau Bucureşti.
Totodată, Orban a propus excluderea din PNL a prim-vicepreşedintelui PNL Sector 2, Viorel Cataramă. Decizia poate fi luată de către conducerea partidului doar în cadrul şedinţei Consiliului Naţional din 4 august. Preşedintele PNL a explicat, referitor la această propunere, că a aplicat statutul partidului prin această propunere şi că cine vorbeşte în afara partidului, încălcând prevederile statuale ale PNL.
Viorel Cataramă cataloghează decizia liderului PNL de a-l exclude din partid drept un gest "de disperare şi de prostie", susţinând că preşedintele partidului nu a respectat statutul, deci orice demers de excludere este nul. Prim-vicepreşedintele PNL Sector 2, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, că decizia lui Ludovic Orban de a propune excluderea sa este de sfera penală, deoarece şi-a anunţat influenţa pentru a înlătura un posibil contracandidat.
Conform surselor MEDIAFAX, chiar dacă Ludovic Orban intenţionează modificarea Statului partidului, în sensul posibilităţii demiterii liderilor de filiale printr-o majoritate simplă care este mult mai uşor de întrunit, decât votul a două treimi din membri, acest punct nu a fost inclus pe ordinea de zi a şedinţei BPN al PNL de luni.
Totodată, la reuniunea de luni a BPN, nu ar fi existat cvorumul a două treimi din Biroul Politic necesar aprobării propunerii de modificare a Statutului partidului. Este posibil ca la o viitoare şedinţă a BPN să fie adoptată propunerea de modificare a Statutului, schimbare care să fie efectuată în Consiliul Naţional al PNL, în data de 4 august, au mai precizat sursele MEDIAFAX.
Citește pe alephnews.ro: Donald Trump face schimbări în lume în a treia zi de mandat. Țările UE ar putea fi supuse unor tarife vamale din partea SUA
Citește pe www.zf.ro: Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Citește și: Mihai Fifor, despre revocarea lui Kovesi: Sunt surprins că nu am văzut anunţul şefului statului
Citește și: Orban: În momentul de faţă a dispărut orice fel de pretext pentru suspendarea preşedintelui
Citește și: Liberalii au anunţat data la care au convocat Consiliul Naţional al PNL. Printre teme se numără şi excluderea din partid a lui Viorel Cataramă
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cel mai mare iceberg din lume, A23a, se deplasează spre insula britanică Georgia de Sud. Cât de gravă este situația
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Cu ce a rămas Victor Ponta la partaj, după ce a divorțat de Daciana Sârbu? Iată declarația de avere
CANCAN.RO
Noua regulă pentru românii care nu locuiesc la ADRESA din buletin. Ce e obligatoriu să faci din ianuarie 2025 și de ce acte ai nevoie
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe