În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia
- Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară.
- Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce controalele la frontierele terestre dintre România şi Ungaria vor persista, graniţa dintre Bulgaria şi Grecia va fi scutită de aceste controale odată ce Bulgaria va intra pe deplin în Schengen.

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia
„Mă bucur că strategia decisă acum câteva luni, inclusiv cu premierul Viktor Orban a dat roade şi reuşim să ne bifăm azi (vineri - n.r.) obiectivele Am avut acum câteva zile o discuţie telefonică cu cancelarul Nehammer în care i-am transmis că România îşi asumă pe deplin responsabilitatea pentru protecţia frontierelor terestre ale UE. Am ajuns la un acord şi la nivelul miniştrilor de Interne. (...) După 13 ani, România va reuşi o aderare completă la Schengen de la 1 ianuarie 2025”, a spus Marcel Ciolacu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

