- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
În ziua dezbaterii Legii pensiilor, PSD a solicitat să li se acorde sume pe colegii
Deputaţii PDL Roberta Anastase şi Mircea Toader au susţinut, marţi, într-o conferinţă de presă, că au existat negocieri iniţiate de PSD pe Legea pensiilor, iar grupul PDL a primit un mail prin care PSD solicita, în 15 septembrie, acordarea de bani din rezerva bugetară pentru diverse colegii.
În ziua dezbaterii Legii pensiilor, PSD a solicitat să li se acorde sume pe colegii (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)
"În ziua în care se desfăşura dezbaterea la Legea pensiilor a fost solicitarea dânşilor să li se acorde nişte sume din rezerva bugetară pe colegiile dânşilor şi au şi transmis la grup la noi solicitările", a spus liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader.
Toader a arătat că el a participat la aceste "negocieri", iar din partea PSD au fost "lideri politici recunoscuţi", adică "cei responsabili şi autorizaţi să vorbească în numele grupului".
Întrebat cine a iniţiat aceste negocieri, Mircea Toader a răspuns: "Cine cere".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Bolojan: Am semnat acest protocol pentru ca România să aibă un guvern stabil într-o perioadă dificilă
-
Crin Antonescu va fi candidatul comun pentru alegerile prezidenţiale. Propunerea va fi aprobată de fiecare partid al alianţei
-
Coreea de Nord ar putea trimite şi mai multe trupe şi drone în sprijinul Rusiei
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a ţinut să precizeze că este de datoria sa să "demaşte blatul PSD cu pensiile oamenilor", menţionând că PSD "a încercat să şantajeze PDL solicitând 127 de miliarde de lei, pentru ca oamenii care i-au asigurat lui Victor Ponta şefia partidului să fie răsplătiţi".
"În schimbul acestor bani, Victor Ponta şi PSD se angajau să asigure că legea pensiilor va trece fără niciun fel de probleme şi, practic, dânşii au şi părăsit plenul", a adăugat Anastase.
Roberta Anastase a respins afirmaţiile lui Ponta conform cărora lista invocată de ea ar fi conţinut amendamentele PSD la legea bugetului.
"Ştiţi foarte bine că noi am discutat bugetul de stat în luna februarie. Dânşii au făcut această solicitare în data de 15 septembrie şi, pentru a concretiza, ne-au trimis un mail, în care scriau «cu mulţumiri, pentru ajutor şi înţelegere», în data de 17 septembrie, la ora 9,44 dimineaţa. Acesta este adevăratul joc, pe care l-a făcut PSD", a explicat Anastase.
Întrebată dacă a sesizat justiţia pentru ceea ce numeşte "şantajul" PSD, Anastase a spus că a considerat că lucrurile trebuiau făcute publice.
"În acelaşi timp, a fost o negociere şi, în momentul respectiv, noi nu i-am dat curs", a adăugat preşedintele Camerei. Roberta Anastase a arătat că mailul primit de grupul PDL era trimis "de la cabinetul unui vicepreşedinte" al PSD.
Anastase a precizat că a făcut conferinţa de presă "pentru a pune pentru ultima oară la punct lucrurile privind acuzaţiile" PSD şi comportamentul acestui partid la legea pensiilor.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, i-a acuzat, marţi, în plen, pe deputaţii PSD că au cerut PDL 127 de miliarde de lei pentru a vota Legea pensiilor, iar democrat-liberalii nu au acceptat acest "şantaj ordinar".
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO