Prima pagină » Politic » Un primar din Argeş a fost agresat în sediul instituţiei

Un primar din Argeş a fost agresat în sediul instituţiei

Un primar din Argeş a fost agresat în sediul instituţiei
Laura Buciu
12 feb. 2022, 08:42, Politic

UPDATE 14:00 Poliţia Argeş a anunţat, sâmbătă dimineaţa, că în urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reţinerii, pe bază de ordonanţă, faţă de un bărbat de 55 de ani, din Mărăcineni.

Cercetările în acest caz continuă, pentru stabilirea întregii situaţii de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun. 

Agresiunea s-a produs vineri seara, în jurul orei 21.00, spun reprezentanţii Poliţiei Argeş. Atât primarul, cât şi alte două persoane, se aflau în sediul Primăriei oraşului Mioveni.

„În jurul orei 21:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Mioveni au fost sesizaţi cu privire la faptul că primarul localităţii ar fi fost agresat, pe fondul unei stări conflictuale cu două persoane, în timp ce se aflau la sediul instituţiei. Poliţiştii au identificat persoanele implicate, care au fost conduse la sediul poliţiei pentru cercetări”, transmite Poliţia Argeş.

În acest caz se fac verificări, pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun.