Incident de securitate în Washington. Soţul vicepreşedintelui Kamala Harris, evacuat dintr-un liceu

Publicat: 08 02. 2022, 22:26
Actualizat: 08 02. 2022, 22:28

Doug Emhoff se afla în Liceul Dunbar din Washington D.C. pentru un eveniment cultural. Agenţii Serviciului de protecţie a demnitarilor (Secret Service) au dispus evacuarea de urgenţă a soţului vicepreşedintelui Kamala Harris din cauza unei ameninţări cu bombă.

După câteva minute, elevii şi profesorii liceului au fost, de asemenea, evacuaţi.

Echipe pirotehnice verifică întreaga incintă a liceului pentru a vedea dacă există vreun dispozitiv periculos.