INCIDENTE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 - Dosar penal, deschis după ce o secţie din Reşiţa a anunţat lipsa a 400 de buletine de vot. MAI: 176 de sesizări privind incidente la vot LIVE TEXT

Mediafax.ro transmite LIVE TEXT toate incidentele care au loc în ziua alegerilor prezidenţiale 2014. Preşedintele unei secţii de votare din judeţul Gorj este cercetat penal pentru neglijenţă în serviciu, după ce a pierdut ştampila de control a secţiei pe care o conduce, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
4634 afișări
Imaginea articolului INCIDENTE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 - Dosar penal, deschis după ce o secţie din Reşiţa a anunţat lipsa a 400 de buletine de vot. MAI: 176 de sesizări privind incidente la vot LIVE TEXT

INCIDENTE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 - LIVE TEXT (Imagine: Andrei Nacu/ Mediafax Foto)

UPDATE 20:40 - MAI: 176 de sesizări privind incidente electorale, 71 - neconfirmate

Duminică, până la ora 20.00, au fost înregistrate 176 de sesizări privind posibile contravenţii sau infracţiuni electorale, 71 dintre acestea nefiind confirmate, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog.

Efectivele MAI au asigurat intervenţia la toate incidentele care au fost semnalate, verificarea sesizărilor primite urmând să continue şi în orele următoare, a precizat Dajbog.

Reprezentanta MAI a precizat că au fost constatate 52 de contravenţii, sancţionate cu amenzi în valoare de 19.750 de lei. De asemenea, au fost aplicate cinci avertismente scrise.

Alte 26 de sesizări vizează psoibile fapte penale pentru care sunt cercetate 25 de persoane, însă nicio pesoană nu a fost reţinută sau arestată.

Purtătorul de cuvânt al MAI a mai precizat că la secţiile din Capitală unde preşedinţii secţiilor au solicitat mai multe declaraţii pe proprie răspundere, acestea au fost transmise.

Angajaţii MAI rămân în dispozitiv şi după ora 21.00, când se încheie votarea, pentru a asigura paza buletinelor de vot, a proceselor verbale şi a celorlalte materiale folosite în secţiile de votare pe timpul transportului către birourile electorale judeţene.

UPDATE 20:20 - Bistriţa: Un deputat PNL şi un primar PSD, acuzaţi că au continuat campania şi în ziua votului

Deputatul PNL din Bistriţa-Năsăud Stelian Dolha şi primarul PSD din Prundu Bârgăului, Doru Crişan, sunt acuzaţi că au continuat campania electorală şi în ziua votului, reclamaţiile fiind depuse la Biroul Electoral Judeţean de către PSD, respectiv ACL, de unde au fost înaintate Poliţiei.

Judecătorul Cristina Frenţiu, locţiitorul preşedintelui Biroului Electoral Judeţean Bistriţa-Năsăud, a declarat că BEJ a primit două sesizări scrise din partea PSD şi ACL, formaţiuni care se acuză reciproc de încălcarea legii electorale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Astfel, PSD susţine că liderul PNL, deputatul Stelian Dolha, a continuat campania electorală în comuna Mărişelu, iar ACL că primarul PSD Doru Crişan a făcut acelaşi lucru la Prundu Bârgăului, comună pe care o conduce.

PSD a reclamat că, în comuna Mărişelu, la secţia de votare 183, deputatul PNL Stelian Dolha a intrat în secţie fără să voteze şi fără să-şi justifice prezenţa acolo.

"Potrivit articolului 55 litera t din Legea 360/2004, competenţa de constatare şi sancţionare revine Poliţiei, motiv pentru care am trimis sesizarea IPJ Bistriţa-Năsăud", a declarat Frenţiu.

ACL Bistriţa-Năsăud a trimis o sesizare şi două fotografii referitoare la primarul din Prundu Bârgăului.

"În sesizare ni se spune că alegătorii din Prundu Bârgăului au observat că la secţiile de votare 218, 219 şi 220 primarul Doru Crişan, împreună cu alte persoane, conduce fiecare persoană la secţia de votare de care aparţine. Sunt două fotografii cu domnul primar şi cu mai mulţi alegători. Nu apare nicio menţiune că ar fi în zona secţiei de votare. Nu ştim dacă e în raza celor 500 de metri, dacă nu. A fost direcţionată tot spre IPJ Bistriţa-Năsăud, să facă dânşii verificări. Telefonic, preşedinta secţiei de votare mi-a comunicat că nu a existat un asemenea incident şi că primarul nu s-a aflat în raza secţiei de votare, însă am trimis-o Poliţiei pe acelaşi text legal, articolul 56 alineatul 2 litera a, raportat la articolului 55 litera t din Legea 360/2004 care sancţionează continuarea campaniei electorale după încheierea acesteia şi sfătuirea alegătorilor în ziua votării la sediul secţiei de votare să voteze sau să nu voteze un anumit candidat. Pe această dispoziţie legală avem sesizarea, pe această dispoziţie o trimitem IPJ Bistriţa-Năsăud", a spus Cristina Frenţiu.

Ea a explicat că, potrivit legii, nu au voie să intre în secţii de votare decât persoanele care votează şi cele acreditate să supravegheze corectitudinea alegerilor.

UPDATE 18:30 MAI: 91 de sesizări privind incidente la vot, înregistrate în zece ore, 40 nu s-au confirmat

În zece ore de la deschiderea urnelor au fost făcute 91 de sesizări privind incidente la alegerile prezidenţiale, cele mai multe vizând sfătuirea alegătorilor cu ce candidat să voteze, iar dintre situaţiile semnalate, 40 nu s-au confirmat, potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

"În cele 10 ore care au trecut de la deschiderea urnelor au fost înregistrate 91 de sesizări referitoare la fapte care au legătură cu procesul electoral. Cele mai multe dintre acestea privesc sfătuirea alegătorilor să voteze sau să nu voteze un anumit candidat. Menţionez că această faptă reprezintă contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.500 la 4.500 de lei. Toate semnalările au fost verificate, iar 40 dintre acestea nu s-au confirmat", a declarat purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

La nivel naţional au fost constatate 21 de contravenţii, pentru care s-au dat amenzi în valoare de 7.000 de lei, iar în alte 21 de situaţii sunt efectuate cercetări pentru săvârşirea unor posibile infracţiuni, în cele mai multe cazuri fiind vorba de corupere a alegătorilor sau împiedicarea dreptului de a vota, a precizat Dajbog.

Cele mai multe evenimente, respectiv peste 60 la sută, au fost sesizate în mediul rural. De asemenea, aproape 60 la sută dintre sesizări au fost primite prin numărul de urgenţă 112, nouă la sută, de la partidele politice, iar alte şapte procente au fost sesizări din oficiu ale angajaţilor MAI.

"Până la această oră, nu au fost înregistrate incidente majore, care să afecteze ordinea publică", a mai spus Monica Dajbog.

Referitor la sesizările care au în vedere posibile fapte de turism electoral, Dajbog a spus că se fac verificări  pentru a se stabili cu certitudine existenţa aspectelor semnalate. Ea a precizat că au fost organizate 433 de filtre rutiere, fiind verificate 1.759 de autovehicule, dintre care 97 autocare, 409 autobuze, 698 microbuze şi 555 de maşini de tip 8+1.

Monica Dajbog a dat şi câteva exemple de incidente sesizate în ziua alegerilor. Astfel, un bărbat din Sibiu care a vrut să voteze la o secţie din judeţul Vâlcea a reclamat faptul că nu i s-a permis să îşi exprime opţiunea de vot. În urma verificărilor s-a stabilit că bărbatul a refuzat să declare în scris, pe propria răspundere, că nu a votat şi nu va mai vota în acest tur de scrutin.

În judeţul Vrancea, poliţiştii de la Postul de Poliţie Tifeşti au fost sesizaţi, prin numărul 112, de faptul că un cetăţean a fost împiedicat să-şi exercite dreptul la vot de către preşedintele unei secţii de votare. În urma verificărilor a rezultat faptul că bărbatul a încercat să voteze la o altă secţie de votare decât cea la care era arondat, din aceeaşi localitate.

În judeţul Argeş, la Piteşti, s-a întocmit un dosar penal pentru tentativă de fraudă la vot pe numele unui bărbat care a încercat să introducă în urnă două buletine de vot. Bărbatul a fost observat de membrii secţiei de votare chiar înainte să introducă în urnă cel de-al doilea buletin de vot.

În judeţul Dâmboviţa, poliţiştii fac cercetări în urma primirii unei sesizări privind oferirea de bunuri alegătorilor, pentru a-i determina să voteze un anumit candidat.

Totodată, au fost înregistrate mai multe sesizări referitoare la continuarea propagandei electorale.

Monica Dajbog a mai spus că, până în prezent, au votat 851 dintre cele 890 de persoane aflate în centrele de reţinere şi arest preventiv ale unităţilor de poliţie, care au anunţat că vor să voteze la alegerile de duminică.

UPDATE 18:20 O femeie susţine că a fost agresată de un membru PNL în timp ce ducea mâncare reprezentanţilor PSD

O femeie a ajuns la spital, duminică, cu mai multe leziuni, susţinând că a fost agresată în apropierea unei secţii de votare din Orşova, unde mersese să ducă mâncare reprezentanţilor PSD, de către o altă femeie, membru PNL, care a spus însă că ea a fost cea agresată.

Incidentul a avut loc în apropierea secţiei de votare nr. 73 de pe strada Ştefan cel Mare din Orşova, simpatizanta PSD spunând că împreună cu doi membri ai acestui partid a mers la secţia respectivă pentru a duce apă şi sandviciuri reprezentanţilor social-democraţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Împreună cu doi colegi ai mei, membri PSD,  ne-am dus la secţia numărul 73 de pe strada Ştefan cel Mare, să ducem apă şi sandviciuri. Acolo, doamna Ianculovici Camelia cu încă un coleg al dânsei stăteau de vorbă cu membra lor. Noi am stat paşnici în maşină. La un moment dat, doamna mi-a făcut poză la maşină. Atunci am ieşit din maşină şi i-am cerut explicaţii, cu ce ocazie face poză la maşină. Dânsa m-a agresat fizic, la gât, mi-a dat cu  picioarele în coaste, peste tot. Am depus plângere şi am fost şi la Urgenţă", a declarat simpatizanta PSD, Mirela Iovanovici.

Ulterior, Mirela Iovanovici a mers la spitalul din Orşova.

”S-a prezentat o bolnavă cu agresiune în zona cervicală anterioară, cu o plagă escoriată supra şi sub hioidiană, posibil prin agresiune. I-am făcut toaleta şi pansamentul plăgii, i-am dat un Distonocalm şi i-am spus să revină pentru îngrijirea ulterioară a plăgii”, a declarat medicul Gheorghe Boţoacă de la Unitatea de Primiri Urgenţe Orşova.

De partea cealaltă, preşedintele PNL Orşova, Dan Papavă, a declarat că şi Camelia Ianculovici, membră a PNL, a avut de suferit în urma altercaţiei cu simpatizanta PSD.

”Mergeau într-o secţie de votare pentru a da apă minerală şi sandviciuri pentru colegii noştri care sunt în secţia respectivă. În momentul în care au ieşit din secţia respectivă, s-au întâlnit cu doamna Iovanovici. A sărit la dânsa, a lovit-o, i-a picat telefonul şi s-a produs o busculadă între cele două. Pentru despărţirea lor a sărit colegul nostru, domnul secretar, şi aşa le-a despărţit. În urma busculadei care s-a produs a suferit traumatisme, nu se simte bine (n.r. - Camelia Ianculovici). A depus plângere penală la Poliţie urmând ca organele competente să decidă care este situaţia”, a spus Dan Papavă.

Poliţia Orşova face cercetări în acest caz, în urma plângerilor depuse de cele două femei.

UPDATE 16:28 - Mureş: Poliţia cercetează o sesizare ACL potrivit căreia primarul din Reghin duce romi să voteze

Poliţia Mureş face cercetări la Reghin, după ce ACL a depus la BEJ o sesizare potrivit căreia primarul localităţii, Maria Precup, transportă cetăţeni de etnie romă din cartierul Apalina la secţiile de votare cu maşini ale unei societăţi de construcţii, însă edilul declară că nu a ieşit din birou.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Mureş, Biroul Electoral Judeţean a transmis, duminică, două sesizări primite de la ACL, în care semnalează presupuse nereguli în ceea ce priveşte procesul de votare la Reghin, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Astfel, a fost sesizat faptul că primarul din Reghin, Maria Precup, transportă cetăţeni de etnie romă din cartierul Apalina la secţiile de votare cu maşini ale unei societăţi de construcţii, alături de liderul romilor.

Poliţia face cercetări în acest caz.

La rândul său, primarul din Reghin, Maria Precup, a declarat corespondentului MEDIAFAX că duminică nu a ieşit din birou, astfel că este exclus să se confirme sesizarea ACL.

UPDATE 15:59 - Cluj: O ştampilă cu menţiunea "Votat” a dispărut dintr-o secţie de votare; ACL a sesizat BEJ

ACL a sesizat, duminică, Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Cluj, că în secţia de votare nr. 2 din Cluj-Napoca a dispărut o ştampilă cu menţiunea "Votat”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În sesizarea depusă la Biroul Electoral Judeţean, ACL Cluj arată că la secţia de votare nr. 2 de la Colegiul Economic ”Iulian Pop” din Cluj-Napoca a dispărut o ştampilă de vot, care trebuie găsită pentru a nu fi folosită la ştampilarea unor buletine de vot.

Preşedintele secţiei de votare nr. 2, Elena Rusu, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX că ştampila a dispărut în intervalul orar 12.30 - 12.55, fiind făcute demersuri pentru recuperarea acesteia.

"Cred că ştampila a fost luată de cineva din greşeală, verificăm pe camerele de supraveghere. Secţia funcţionează în continuare, avem patru ştampile cu menţiunea «Votat», faţă de cinci câte am primit iniţial”, a spus Rusu.

Preşedintele BEJ Cluj, Monica Trofin, a declarat, la rândul său, că a fost sesizată Poliţia în acest caz.

UPDATE 15:11 - MAI: 32 de sesizări privind incidente la vot, nouă - neconfirmate; în Ilfov, un minor a votat

Un număr de 32 de sesizări privind posibile încălcări ale legii la alegerile de duminică au fost înregistrate până la ora 14.00, într-unul dintre cazuri fiind vorba despre un minor din Ilfov care a votat, iar în alte două, din Dâmboviţa, de bani şi alimente date alegătorilor, potrivit MAI.

Cele mai multe sesizări au vizat evenimente din mediul rural, iar nouă dintre cele 32 de incidente semnalate nu s-au confirmat, a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog.

"Până la acest moment, nu au fost semnalate evenimente deosebite de natură a afecta ordinea şi siguranţa publică. Au fost înregistrate 32 de sesizări privind posibile încălcări ale legislaţiei electorale sau ale altor acte normative. Fiecare sesizare a fost verificată cu maximă responsabilitate, pentru a se stabili cu certitudine dacă este vorba de infracţiuni sau de contravenţii. Ca urmare a verificărilor efectuate până la această oră, nouă semnalări nu s-au confirmat", a spus Dajbog.

În urma verificărilor legate de sesizări, poliţiştii au constatat cinci fapte contravenţionale şi au dat amenzi în valoare de 2.000 de lei, potrivit oficialului MAI.

Monica Dajbog a dat şi câteva exemple de incidente sesizate în ziua alegerilor.

Astfel, în judeţul Dâmboviţa, o femeie a reclamat că mai multe persoane oferă bani alegătorilor pentru a vota un anumit candidat. În acelaşi judeţ a fost înregistrată o sesizare cu privire la faptul că primarul unei localităţi oferă alegătorilor produse alimentare. Ambele situaţii sunt verificate de Poliţie.

În Botoşani, primarul unei localităţi i s-a întocmit dosar penal pentru lovire, după ce ar fi agresat un reprezentant al unui partid politic care se afla în afara secţiei de votare şi îndemna cetăţenii să meargă la vot.

În Teleorman, locţiitorul preşedintelui biroului electoral al unei secţii de votare a sesizat că a fost agresat de un membru al comisiei de votare. "Echipa operativă s-a deplasat la fata locului stabilind că aspectele semnalate nu se confirmă şi că de fapt între cei doi a avut loc o discuţie contradictorie care a fost aplanată", a precizat Monica Dajbog.

În localitatea Topoloveni din Argeş se fac verificări după ce un membru al secţiei de votare a înmânat unui alegător două buletine de vot. Tot în judeţul Argeş, în localitatea Recea, la secţia 440, s-a constatat lipsa uneia dintre ştampilele cu menţiunea VOTAT şi a fost întocmit dosar penal pentru furt.

Tot în Argeş, reprezentantul unei organizaţii neguvernamentale a semnalat că un cetăţean a transportat mai multe persoane la secţia de votare. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de Poliţie, care a constatat că cetăţeanul respectiv l-a adus la secţie doar pe socrul său.

Iar în judeţul Ilfov, un minor de 17 ani şi 10 luni s-a prezentat la secţia de votare şi a votat, deşi nu a avea acest drept. Pe numele minorului s-a întocmit dosar penal pentru infracţiunea de fraudă la vot.

UPDATE 14.49 - Arad: 273 de persoane internate la SCJU nu pot vota pentru că angajaţii au cerut târziu urna mobilă

Un număr de 273 de pacienţi internaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad nu pot vota, duminică, deşi ceruseră urna mobilă, pentru că angajaţii unităţii medicale au depus cererea la BEJ după termenul limită stabilit, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un număr de 273 de pacienţi aflaţi în clădirea centrală a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad au solicitat urna mobilă pentru a-şi exercita dreptul la vot, însă angajaţii unităţii medicale au ajuns cu documentele la Biroul Electoral Judeţean după termenul limită, respectiv sâmbătă, la ora 20.00.

Potrivit reprezentanţilor BEJ Arad, angajaţii Compartimentului administrativ al spitalului au ajuns cu cererile pentru urna mobilă la câteva minute după termenul limită prevăzut de lege, astfel că nu au mai fost aprobate cererile.

Purtătorul de cuvânt al SCJU Arad, Adrian Wiener, a spus că s-a ajuns târziu cu documentaţia la BEJ.

"E vorba de pacienţi din secţiile sediului central pentru care nu s-a ajuns în timp util cu depunerea documentaţiei pentru solicitarea urnei mobile. Pacienţii valizi vor primi bilet de voie pentru a se deplasa la cele mai apropiate secţii de votare, dacă nu sunt din oraşul Arad, sau la secţia de domiciliu, dacă locuiesc în oraş", a spus Wiener.

SCJU Arad are peste 1.300 de paturi, sute de pacienţi internaţi având drept de vot.

Conducerea unităţii va face o anchetă internă pentru a afla cine se face vinovat de întârzierea depunerii documentelor la BEJ.

UPDATE 14:46 - Dosar penal, deschis după ce o secţie din Reşiţa a anunţat lipsa a 400 de buletine de vot

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru neglijenţă în serviciu, după ce preşedintele unei secţii de votare din Reşiţa a anunţat că ar lipsi 400 de buletine de vot, desfăşurarea procesului electoral nefiind însă afectată de acest incident.

"Referitor la situaţia de la o secţie de votare din Caraş-Severin, unde preşedintele secţiei a sesizat lipsa a 400 de buletine de vot, se fac verificări şi a fost întocmit un dosar penal pentru neglijenţă în serviciu. Sesizarea a fost făcută şi la Poliţie şi la Biroul Electoral Judeţean. S-au cerut clarificări de la preşedintele biroului electoral al secţiei de votare şi de la locţiitorul acestuia", a anunţat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog.

Tot referitor la acest caz, oficialul MAI a precizat că nu a fost necesară aducerea lor la Poliţie a celor doi membri ai secţiei de votare.

"Având în vedere că la fiecare secţie de votare s-au alocat, conform legii, un număr de buletine de vot cu 10% mai mare decât numărul alegătorilor, lista celor 400 de buletine de vot nu împiedică desfăşurarea procesului electoral. De altfel, secţia de vot nu a fost închisă, iar procesul de votare se desfăşoară, în continuare, fără probleme", a mai spus oficialul MAI.

Pe timpul nopţii, a subliniat Dajbog, paza secţiei de votare a fost asigurată de jandarmi, iar duminică dimineaţa secţia de votare a fost predată, în baza unui proces verbal, preşedintelui secţiei de votare, "cu sigiliile intacte şi fără a fi constatate urme de efracţie".

UPDATE 14:40 - Sesizări ACL privind nereguli în procesul de vot

ACL a depus sesizări privind nereguli în procesul de vot la scrutinul prezidenţial, vizând solicitări nejustificate pentru urna mobilă şi situaţii de turism electoral.

Prezentăm integral comunicatul ACL pe această temă:

"Alianţa Creştin-Liberală a sesizat astăzi autorităţile responsabile cu organizarea şi desfăşurarea în legalitate a procesului electoral cu privire la posibile tentative de fraudare a alegerilor pentru Preşedintele României.

Astfel, reprezentanţii ACL în secţiile de votare au constatat foarte multe solicitări nejustificate pentru urna mobilă, precum şi situaţii de ”turism electoral”, cazuri în care grupuri de cetăţeni erau aduse la vot, în mod organizat, cu mijloace de transport. Existând suspiciuni consistente de fraudare a procesului electoral, reprezentanţii ACL au anunţat Poliţia, au sesizat Birourile Electorale ale Secţiilor de Votare şi au formulat plângeri penale.

Situaţia sesizărilor pe judeţe:
Bucureşti, Sectorul 2
• ACL Sector 2 a depus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti o sesizare privind suspiciuni de turism electoral în condiţiile în care în jurul mai multor secţii de votare circulă periodic aceleaşi maşini care aduc oameni la vot, una dintre ele având număr de Vrancea şi alte două microbuze cu număr de Bucureşti.

Dolj:
• Din cauza numărului neobişnuit de mare de votanţi pe listele suplimentare, unde 5650 de persoane votaseră numai până la ora 10, ACL Dolj a depus o contestaţie la Biroul Electoral Judeţean prin care solicită obligarea preşedinţilor din secţiile de votare la transmiterea numelui şi a datelor de indentificare a persoanelor care votează pe listele suplimentare către secţiile de votare din localitatea de domiciliu.

Buzău
• Un caz de turism electoral şi suspiciuni de mită electorală în comuna Calvini (preluarea alegătorilor de la domiciliu şi deplasarea în mod organizat la secţiile de votare);
• În comuna Blăjani toate cererile pentru urna mobilă par întocmite şi semnate de o singură persoană; în plus, actele medicale nu precizează niciun diagnostic şi sunt avizate de asistenta medicală, ceea ce contravine legii. De altfel, aceasta pare să fie o practică curentă la nivelul judeţului.

Vrancea
• Sesizare la BEJ privind situaţia din comuna Tulnici unde preşedintele secţiei de votare nr. 305 a lipsit din secţie 20 de minute având asupra sa ştampila de control şi o ştampilă cu menţiunea ”votat”; incident sesizat la 112

• Plângere înaintată Inspectoratului de Poliţie. În mai multe localităţi din judeţ, inclusiv în municipiul Focşani, microbuze având însemnele Alianţei PSD-UNPR-PC circulă în zonele aglomerate în scopul influenţării alegătorilor, purtând însemnele Alianţei, cu îndemnul ”Eu votez Victor Ponta!”

Gorj
• ACL Gorj a sesizat IPJ Gorj cu privire la continuarea campaniei electorale de către staful de campanie al candidatului Victor Ponta.
Dâmboviţa
• ACL a sesizat Inspectoratul Judeţean de Poliţie cu privire la faptul că, în localitatea Bucşani, există suspiciuni de fraudă electorală. 15 persoane aduse cu un microbuz cu numere de Bucureşti au votat la Secţia nr. 162 Racoviţa, pe listele suplimentare. ACL a solicitat autorităţilor să verifice dacă persoanele respective şi-au exercitat dreptul la vot şi la alte secţii din judeţul Dâmboviţa.

Botoşani
• Duminica dimineaţa, în jurul orelor 10, primarul comunei Draguşeni, PSD, Eugen Nechita, a bătut un cetăţean din comună care se afla în faţa uneia dintre secţiile de votare din unitatea administrativ-teritorială. Motivul ar fi că cetăţeanul are altă opţiune politică decât primarul. Victima se află la spital pentru îngrijiri medicale şi va depune plângere la Poliţie.

Olt
• ACL a formulat către BEJ, până la orele 12.00, două contestaţii şi trei întâmpinări cu privire la neîndeplinirea prevederilor legale a cererilor înregistrate pentru urna mobilă din care să rezulte că persoana este netransportabilă. De asemenea, au mai fost formulate 13 plângeri penale prin care au fost sesizate aspecte cu privire la activitatea infracţională desfăşurată de medicii de familie din Comunele: Gura Padinii, Bărăşti, Ianca, Stoeneşti, Oboga, Leleasca, Priseaca, Vişina Nouă, Osica de Jos, Babiciu, Grojdibodu, Oraş Piatra Olt precum şi o plângere penală cu privire la activitatea infracţională, desfăşurată de către Primarul com. Grojdibodu, Iovancea Dorel, care, în calitatea sa de primar al localităţii, a pătruns în secţia de votare nr. 217, în data de 01.11.2014, orele 19.00, fără a avea acest drept şi a distrus un înscris (întâmpinare) depusă de reprezentantul ACL la preşedintele secţiei de votare, întâmpinare ce semnala nereguli cu privire la procesul electoral.

UPDATE 14:28 - Buzău: Plângere penală a ACL vizând turism şi mită electorală într-o localitate

ACL a depus o plângere penală la Parchet în care sesizează că în comuna buzoiană Calvini "un apropiat al primarului" ar fi adus cu maşina oameni la vot, cărora le-ar fi fost daţi bani, o altă plângere penală a ACL vizând numărul foarte mare de cereri pentru urna mobilă.

UPDATE 14:24 - BEJ Constanţa, sesizat de ACL că într-o localitate au votat pe liste suplimentare zeci de botoşăneni

Reprezentanţii Alianţei Creştin Liberale Constanţa au reclamat Biroului Electoral Judeţean (BEJ) că în localitatea Mihail Kogălniceanu au votat pe liste suplimentare 46 de persoane din judeţul Botoşani, care ar fi fost aduse cu un autocar, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanţilor ACL, în jurul orei 12.00 pe listele suplimentare din secţiile de votare 483 şi 484 din incinta grădiniţei ”Piticot” din localitatea Mihail Kogălniceanu au votat 46 de persoane din judeţul Botoşani, care ar fi fost aduse cu un autocar cu numere de înmatriculare din Botoşani.

În reclamaţia depusă la BEJ Constanţa, ACL susţine că autocarul respectiv a părăsit judeţul Constanţa şi s-ar îndrepta către Brăila.

Reprezentanţii Biroului Electoral Judeţean spun că au înaintat Poliţiei Judeţene Constanţa această contestaţie, pentru soluţionare.

În judeţul Constanţa, sunt aşteptate la vot 632.188 de persoane, fiind amenajate 552 de secţii de votare.

Până la ora 10.00, prezenţa la vot în acest judeţ a fost de 8,20%.

UPDATE 13:53 - Galaţi: ACL a cerut BEJ decizie de interzicere a fotografierii votului; BEJ: Legea nu interzice

ACL a depus, diminică, o sesizare la Biroul Electoral Judeţean Galaţi în care semnala că membrii birourilor secţiilor de votare au primit sms-uri în care se arăta că este permisă fotografierea votului şi au cerut emiterea unei decizii prin care să fie interzis acest lucru, BEJ respingând sesizarea.

Preşedintele PDL Galaţi, Doru Răzmeriţă, a declarat că textul sms-urilor primite de membrii birourilor secţiilor de votare era următorul: "Bună ziua. Am vorbit cu domnul Popa. S-a modificat legea, fiecare alegător poate, dacă doreşte, să îşi fotografieze votul. Atenţie mărită şi comunicaţi orice neregulă".

Reprezentanţi ai ACL au declarat că sms-urile au fost trimise de consilierul local PSD, Marius Humelnicu.

Contactat de MEDIAFAX, el a confirmat că a trimis sms-urile respective, spunând că fost vorba de o eroare din partea sa şi că ulterior a revenit cu un sms în care arăta că, de fapt, membrii birourilor secţiilor de votare pot solicita preşedinţilor copii după listele speciale la sfârşitul procesului electoral, iar dacă sunt refuzaţi le pot fotografia.

Purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Galaţi Andi Mihalache a declarat că sesizarea ACL a fost respinsă, susţinând că nicio lege nu prevede interzicerea fotografierii votului.

Mihalache a precizat că membrii BEJ Galaţi au discutat şi cu cei de la Biroul Electoral Central despre această sesizare.

"Nu se prevede în niciun act normativ aferent alegerilor pentru preşedintele României interzicerea fotografierii buletinului de vot. În unanimitate BEJ a respins sesizarea ACL", a spus Mihalache.

Reprezentanţi ai BEC au precizat că legea privind alegerile prezidenţiale nu conţine prevederi prin care să fie interzisă fotografierea votului şi, de asemenea, nu există nici vreo decizie a Biroului care să conţină o astfel de interdicţie.

UPDATE 12:30 - Giurgiu: Preşedintele unei secţii ar fi sfătuit alegătorii pe cine să voteze. Incidentul, neconfirmat

Preşedintele unei secţii de votare dintr-o comună din judeţul Giurgiu ar fi sfătuit duminică alegătorii pe cine să voteze, au anunţat oficialii Ministerului Afacerilor Interne (MAI), care au precizat că, din primele verificări, incidentul nu se confirmă.

În acelaşi judeţ, se fac cercetări privind un conflict ce ar fi apărut între primarul unei localităţi şi membrii secţiei de votare, incident care, de asemenea, nu s-a confirmat după primele cercetări.

"În judeţul Giurgiu a fost înregistrată o semnalare cu privire la faptul că preşedintele unei secţii de votare sfătuieşte alegătorii cu cine să voteze. Vă reamintesc că această contravenţie se pedepseşte cu amenda cuprinsă între 1.500 şi 4.500 lei. Tot în Giurgiu se fac cercetări după ce într-o secţie de votare a fost sesizată o situaţie conflictuală între primarul localităţii şi membrii secţiei de votare. Din primele verificări efectuate de către poliţie în ambele cazuri, aspectele semnalate nu se confirmă", a declarat purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

Până la ora 11.00, la vot s-a înregistrat un incident şi în comuna suceveană Fântânele, unde a fost nevoie de intervenţia unei ambulanţe după ce unui membru al secţiei de votare i s-a făcut rău, ca urmare a unei crize de epilepsie, a mai spus Dajbog.

Oficialul MAI a dat asigurări că în toate situaţiile semnalate se fac cercetări, pentru a stabili cu certitudine existenţa aspectelor sesizate, iar acolo unde acestea se confirmă vor fi aplicate măsurile legale.

UPDATE 12:08 - ACL semnalează nereguli privind urna mobilă şi procesele verbale în Dâmboviţa şi Ilfov

ACL susţine că în Dâmboviţa preşedintele BEJ nu verifică documentele medicale ataşate solicitărilor pentru urna mobilă, iar în localitatea Voluntari, din judeţul Ilfov, preşedintele unei secţii de votare i-ar fi obligat pe membrii comisiei secţiei de votare să semneze "în alb" procesul-verbal.

Prezentăm integral comunicatele ACL referitoare la sesizările depuse:

- Alianţa Creştin Liberală a contestat, la Biroul Electoral Central, comportamentul abuziv şi discriminatoriu al preşedintelui Biroului Electoral Judeţean Dâmboviţa, judecător Gabriel Bălaşa.

Domnia sa înţelege să ia deciziile de unul singur, prin anularea rolului legal al BEJ, izolându-se într-un birou personal, unde are acces doar secretariatul tehnic permanent.
De asemenea, preşedintele BEJ Dâmboviţa refuză să dea curs Deciziei BEC nr. 109/D/31.10.2014, de verificare – măcar sumară – a documentelor medicale care justifică solicitările pentru urna mobilă, în condiţiile în care au fost înregistrate numeroase sesizări privind abundenţa de solicitări ”tip” iniţiate de PSD în acest sens.

Alianţa Creştin Liberală Dâmboviţa apreciază că se impune sancţionarea dlui preşedinte Gabriel Bălaşa în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

- În cursul acestei dimineţi, la secţia de votare nr.78 din localitatea Voluntari, judeţul Ilfov, au avut loc o serie de incidente foarte grave, care pun în pericol desfăşurarea corectă a scrutinului electoral.

Astfel, preşedintele secţiei de votare, Alexandra Verdes, a obligat membrii comisiei de votare să semneze "în alb” procesul verbal, în caz contrar ameninţându-i că vor fi excluşi din componenţa secţiei. Conform legii 370/2004, art.49 alin.1 “după deschiderea urnelor şi numărarea voturilor, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare întocmeşte un proces verbal...”.

De asemenea, potrivit art. 55 lit. ş din legea citată este interzisă întocmirea "de către birourile electorale ale secţiilor de votare a proceselor verbale cu încălcararea dispoziţiilor legii".

Având în vedere toate aceste incidente, Partidul Naţional Liberal a solicitat BEJ Ilfov înlocuirea de urgenţă a Alexandrei Verdes din funcţia de preşedinte al secţiei de votare nr.78 din localitatea Voluntari. Totodată, PNL va depune plângere penală împotriva Alexandrei Verdes pentru infracţiunea de fals intelectual.

UPDATE 12:05 - Dan Diaconescu: Nu am putut vota la "Jean Monnet". Fiind candidat, puteam vota oriunde

Preşedintele fondator al PPDD, Dan Diaconescu, a venit, duminică, să-şi exercite dreptul de vot la o secţie de votare ce funcţionează la liceul "Jean Monnet", el precizând că nu a putut vota aici, membrii biroului secţiei de votare interpretând legea în acest sens.

UPDATE 11:59 - Preşedintele unei secţii de votare din Reşiţa a anunţat că ar lipsi 400 de buletine de vot

Preşedintele unei secţii de votare din Reşiţa a anunţat că ar lipsi 400 de buletine de vot, incidentul reclamat fiind verificat de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI), au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Poliţie.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, nu s-a confirmat faptul că la respectiva secţie lipsesc 400 de buletine de vot, au mai spus sursele citate.

UPDATE 11: 25 - Dâmboviţa: ACL acuză PSD că a distribuit, duminică, zeci de mii de manifeste denigratoare

Reprezentanţii ACL Dâmboviţa au făcut plângere la Poliţie, acuzând PSD că a distribuit, în ziua votului, ”zeci de mii de manifeste cu texte denigratoare la adresa candidatului ACL”, în replică social-democraţii susţinând că acuzaţiile sunt ”fără fundament, fără dovadă”.

Într-un comunicat de presă, reprezentanţii ACL Dâmboviţa susţin că zeci de mii de materiale cu mesaje denigratoare la adresa candidatului ACL au fost împrăştiate, duminică dimineaţă, în municipiul Târgovişte şi în alte localităţi ale judeţului Dâmboviţa, ACL arătând că a sesizat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa despre această situaţie.

În documentul citat, reprezentanţii ACL Dâmboviţa susţin că ”activiştii PSD din Târgovişte au fost coordonaţi de consilierul local Andrei Albu, iar distribuirea s-a făcut cu taximetre, dar şi cu autoturisme personale”, materialele fiind aruncate pe străzi. În sprijinul acuzaţiilor, ACL a dat publicităţii mai multe fotografii cu materialele cu conţinut denigrator distribuite în spaţiul public.

ACL a solicitat public autorităţilor să identifice unde au fost tipărite manifestele electorale ilegale şi ce sume au fost cheltuite pentru acestea.

În replică, PSD Dâmboviţa a dat publicităţii un comunicat de presă în care respinge acuzaţiile ACL, spunând că acestea sunt ”fără fundament şi fără nicio dovadă”.

La rândul lor, reprezentanţii PSD Dâmboviţa spun că pe parcursul campaniei electorale ei au reclamat în mai multe rânduri ”acţiunile de distrugere îndreptate împotriva candidatului Alianţei PSD – UNPR – PC”.

În judeţul Dâmboviţa au fost amenajate 432 secţii de votare, fiind aşteptaţi la vot aproximativ 433.000 de alegători.

UPDATE 11:15 - Cezar Preda a făcut plângere la Poliţie privind numărul mare de cereri pentru urna mobilă

Deputatul PDL Cezar Preda a anunţat, duminică, după ce a votat, că a făcut plângere penală la Poliţia Judeţeană Buzău, reclamând ”numărul suspect de mare de cereri de urnă mobilă” care vin din întreg judeţul Buzău.

Cezar Preda, care a votat la Şcoala generală nr. 8 din municipiul Buzău, a anunţat, la ieşirea de la urne, că a depus o plângere penală la Poliţia Judeţeană Buzău după ce a constatat că sunt extrem de multe cereri pentru urna mobilă., el precizând că într-o localitate din judeţ urna specială ar fi fost solicitată pentru 10 la sută din numărul total de alegători.

”În localitatea Bălăceanu sunt 62 de cereri de urnă mobilă, la Blăjani 67, cu acelaşi scris, asta înseamnă 10 la sută din numărul alegătorilor din aceste comunităţi. Îi rog şi pe jurnalişti să verifice în teren să vadă dacă acei oameni sunt netransportabili. Am făcut plângere penală la Poliţie. Mi se pare ieşit din comun. Despre votul din Spitalul Judeţean Buzău, pot să vă spun că nu s-au mai făcut cereri individuale, cum este legea, ci doar cereri semnate de directorul spitalului, cu enumerarea celor care doresc urna mobilă. Sunt peste 200. Mai sunt şi la Poliţia Buzău peste 40, iar în total sunt aproape 850 de cereri de urnă mobilă”, a declarat Cezar Preda.

UPDATE 10:11 Suceava: Membru al unei secţii de votare, preluat de ambulanţă după ce i s-a făcut rău

Un membru al unei secţii de votare din judeţul Suceava a fost preluat de o ambulanţă, duminică dimineaţă, după ce a suferit un atac de epilepsie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că un incident a fost înregistrat duminică dimineaţă la o secţie de votare din comuna Fântânele, unde un membru al biroului secţiei de votare a suferit un atac de epilepsie.

Bărbatul a fost preluat de o ambulanşă şi transportat la spital, iar secţia de votare respectivă funcţionează acum cu un membru mai puţin.

Prefectul a mai spus că la Secţia de votare nr. 96 din Fălticeni preşedintele secţiei a întârziat, dar secţia a fost deschisă la ora stabilită, în prezenţa locţiitorului şi a celorlalţi membri ai biroului secţiei de votare.

Sinescu a menţionat că preşedintele secţiei de votare a programat greşit alarma ceasului de pe telefonul mobil şi a fost trezit când s-a constatat că întârzie. El a subliniat că procesul de votare nu a fost afectat şi nu a putut preciza dacă acest preşedinte de secţie de votare va fi sancţionat.

Un număr de 581.000 alegători sunt aşteptaţi la alegerile prezidenţiale în cele 553 de secţii de votare organizate în judeţul Suceava.

UPDATE 07: 43 Secţie de votare din Bistriţa-Năsăud, rămasă fără energie electrică în urma unui accident rutier

O secţie de votare din Bistriţa-Năsăud a rămas fără curent electric, cu aproximativ trei ore înainte de începerea scrutinului, după ce o maşină a intrat într-un stâlp de electricitate şi l-a rupt, iar angajaţii primăriei au adus un generator, astfel că secţia de votare a fost deschisă la ora 7.00.

Secţia de votare din satul Mocod, judeţul Bistriţa-Năsăud, a rămas fără curent electric în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce o maşină a intrat într-un stâlp de electricitate, pe care l-a rupt.

Mircea Runcan, primarul comunei Nimigea, de care aparţine satul Mocod, a declarat că accidentul s-a petrecut în jurul orei 03.00, într-o curbă de pe DN 17 D.

“Un autoturism Mercedes a intrat într-un stâlp şi a lăsat în beznă o parte din satul Mocod. Noi avem generator la Primărie şi l-am dus de urgenţă acolo, l-am montat, astfel că secţia de votare s-a putut deschide la ora 7.00. Electrica lucrează acum să remedieze avaria”, a spus primarul.

Preşedintele Biroului Electoral Judeţean Bistriţa-Năsăud, judecătorul Ioan Părăuan, a declarat corespondentului MEDIAFAX că acesta a fost singurul incident înregistrat în judeţ înainte de deschiderea urnelor, iar situaţia s-a rezolvat după aducerea generatorului, care a permis deschiderea secţiei de votare duminică dimineaţă, la ora 7.00.

“Este singurul incident pe care l-am avut înainte de deschiderea secţiilor de votare, dar în curs de remediere”, a spus Ioan Părăuan.

În Bistriţa-Năsăud, sunt aşteptaţi la urne 262.104 de cetăţeni cu drept de vot, în judeţ fiind amenajate 313 secţii de votare, din care 57 în municipiul Bistriţa.

Pentru judeţul Bistriţa-Năsăud au fost tipărite 288.621 de buletine de vot şi au fost repartizate 261.404 de timbre autocolante.

Cheltuielile cu organizarea alegerilor prezidenţiale în judeţ se ridică la peste două milioane de lei, bani repartizaţi Prefecturii Bistriţa-Năsăud de Ministerul Afacerilor Interne. Din această sumă, 1,6 milioane de lei reprezintă bani pentru plata personalului, 467.000 de lei pentru bunuri şi servicii şi 10.000 de lei pentru active fixe nefinanciare. Din bugetul alocat, se vor plăti indemnizaţiile membrilor Biroului Electoral Judeţean, membrilor birourilor electorale ale secţiilor de votare, personalului tehnic auxiliar şi statisticienilor.

07:38 Preşedintele unei secţii de votare din Gorj, cercetat penal după ce a pierdut ştampila de control

Preşedintele Secţiei de votare nr. 166 din comuna Bumbeşti-Piţic din judeţul Gorj a sunat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Biroul Electoral Judeţean (BEJ), anunţând că nu ştie unde a pus ştampila de control.

La faţa locului au ajuns atât reprezentanţi ai BEJ, cât şi ai Poliţiei, care au dispus înlocuirea ştampilei de control, după ce aceasta nu a fost găsită.

Pe numele preşedintelui secţiei de votare, Poliţia Gorj a deschis dosar penal pentru neglijenţă în serviciu.

În judeţul Gorj, sunt amenajate 327 de secţii de votare, 56 dintre acestea fiind în municipiul Târgu Jiu, fiind aşteptate la urne 304.975 de persoane.

Procese-verbale greşite, cu "alegeri pentru Parlamentul European”, în secţiile de votare din Vaslui

Toate procesele-verbale de completare a birourilor electorale ale celor 516 secţii de votare din judeţul Vaslui au fost întocmite greşit de Biroul Electoral Judeţean, după ce în text a apărut "alegeri pentru Parlamentul European", în loc de "alegeri pentru Preşedintele României”.

Suceava: Sute de membri din secţiile de votare, înlocuiţi. Ei reprezentau simultan PSD şi alte partide

Sute de membri ai birourilor secţiilor de votare din judeţul Suceava sunt înlocuiţi, în prezent, după ce PDL a sesizat că în cele 553 de secţii reprezentanţii PSD sunt aceiaşi cu cei ai PAS, PER sau Prodemo, iar acolo unde nu se va putea face înlocuirea secţiile vor funcţiona cu mai puţini membri.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici