La invitaţia preşedintelui Israelului, peste 40 de monarhi, preşedinţi, prim-miniştrii şi lideri parlamentari din Europa, America de Nord şi Australia vor participa la a cincea ediţie a Forumului Mondial dedicat Holocaustului, intitulat „În amintirea Holocaustului, luptând împotriva antisemitismului”, potrivit unui comunicat emis de Yad Vashem, Centrul pentru Comemorarea Holocaustului Mondial.
Printre liderii de stat şi de Guvern care au confirmat participarea la evenimentul din Ierusalim se numără preşedintele Klaus Iohannis, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedintele Consiliului European, Charles Michel şi preşedintele Parlamentului European, David Sassoli.
Forumul, organizat de Fundaţia Forumului Mondial al Holocaustului în cooperare cu Yad Vashem, Centrul pentru Comemorarea Holocaustului Mondial, va avea loc pe 23 ianuarie în Piaţa Ghetoul Varşoviei de la Memorialul Victimelor Holocaustului Yad Vashem, din Ierusalim. Forumul, care marchează a 75 de ani de la eliberarea Auschwitz şi a Zilei Internaţionale de Comemorare a Holocaustului, va începe la ora 13.30.
Programul evenimentului va include alocuţiuni din partea a mai multor lideri: preşedintele Israelului, Reuven „Ruvi” Rivlin, prim-ministrul Israelului, Benjamin Netanyahu, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, Prinţul Charles, prinţ de Ţara Galilor, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, precum şi un lider principal din SUA şi preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier. Preşedintele Consiliului Yad Vashem şi supravieţuitor al Holocaustului, Rabinul Israel Meir Lau, precum şi organizatorii Forumului – preşedintele Forumului Mondial al Holocaustului, Moshe Kantor şi preşedintele Yad Vashem Avner Shalev – de asemenea vor vorbi la eveniment. Vor fi difuzate şi câteva videoclipuri şi interludii muzicale interpretate de o orchestră internaţională condusă de conductorul, renumit la nivel mondial, Vladimir Spivakov, acompaniat de un cor internaţional.
Evenimentul se va încheia cu o ceremonie comemorativă. Supravieţuitorii Holocaustului Rose Moskowitz, din SUA, şi Colette Avital, preşedinte al Organizaţiei Centrale a Supravieţuitorilor Holocaustului din Israel vor aprinde o torţă în memoria victimelor Holocaustului, după care şefii delegaţiilor vor aduce un omagiu victimelor aşezând coroane de flori la baza Monumentului Revoltei Ghetoului Varşoviei din Piaţa cu acelaşi nume. Shai Abramson, cântăreţ al Forţelor Armate Israeliene, va recita rugăciunea memorială El Maleh Rahamin, urmat de un supriavieţuitor al Holocaustului, Naftali Deutsch, care va recita Kaddish, „rugăciunea celui îndoliat”. Ceremonia se va termina cu imnul naţional al Israelului, Hatikvah.