Cererea PSD privind asigurarea dovezilor, trimisă la Curtea Constituţională

Publicat: 11 12. 2009, 14:28
Actualizat: 06 11. 2012, 23:59

Instanţa a admis excepţia necompetenţei generale şi a decis trimiterea către Curtea Constituţională.

Hotărârea poate fi atacată cu recurs la instanţa supremă.

De altfel, PSD a depus o cerere de asigurare a dovezilor privind alegerile prezidenţiale din 6 decembrie şi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitarea urmând să fie dezbătută, vineri.

Curtea de Apel Bucureşti, din oficiu, „având în vedere temeiul juridic – obiectul acţiunii şi având în vedere calificarea corectă a acţiunii prin rolul activ ce revine judecătorului”, a ridicat, vineri, excepţia necompetenţei generale a CAB.

Procurorul de şedinţă a cerut instanţei admiterea acestei excepţii arătând că cererea de asigurare dovezi se judecă la instanţa care analizează fondul problemei, în acest caz Curtea Constituţională, unde a fost depusă cererea de anulare a alegerilor.

Având în vedere că termenul a fost dat fără citarea părţilor şi faptul că nu au fost reprezentate Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) şi Biroul Electoral Central (BEC), instanţa nu a dat cuvântul celorlalte părţi pentru a fi egalitate de forţe.

Procesul privind asigurarea dovezilor este intentat de PSD împotriva Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Administraţiei şi Internelor, AEP, BEC şi STS.

PSD a mai depus la Curtea de Apel Bucureşti o cerere de suspendare a procesului verbal al Biroului Electoral Central privind rezultatul final al alegerilor prezidenţiale din 6 decembrie, solicitarea urmând să se judece în 5 ianuarie.

Biroul Electoral Central a încheiat, miercuri seară, centralizarea datelor privind scrutinul de duminică, Traian Băsescu fiind candidatul ales, cu 5.275.808 de voturi valabil exprimate. Liderul PSD Mircea Geoană a obţinut 5.205.760 de voturi valabil exprimate, potrivit purtătorului de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ.