Inimioare de la Carmen Iohannis pentru fotografiile preşedintelui făcute la Mihail Kogălniceanu

Publicat: 13 07. 2017, 15:52
Actualizat: 20 07. 2021, 12:17

„La baza Mihail Kogălniceanu, unde m-am întâlnit cu militari români şi ai forţelor aliate, aflaţi pe teritoriul ţării noastre”, a scris Klaus Iohannis, postând şi şapte fotografii relizate la baza militară de la Mihail Kogălniceanu.

În mai puţin de o oră, postarea avea aproape 10.000 de aprecieri, iar peste 300 de persoane au distribuit fotografiile.

Una dintre cele peste 200 de persoane care au comentat postarea preşedintelui Iohannis a fost chiar soţia sa, Carmen, care a trimis un emoticon cu inimioare în loc de ochi. Postarea soţiei şefului statului a primit, la rândul său, peste 50 de aprecieri.

Carmen Iohannis a şi primit răspuns din partea altor două doamne: „Elegant, cu pieptul înainte, privirea sus! Asta DA atitudine. Felicitări!!!” şi „Vă înţeleg perfect!”.