Prima pagină » Politic » Vor accepta iranienii condiţiile unui nou acord nuclear? Ce beneficii ar avea

Vor accepta iranienii condiţiile unui nou acord nuclear? Ce beneficii ar avea

Vor accepta iranienii condiţiile unui nou acord nuclear? Ce beneficii ar avea

Fracţiunea politică dominantă din Iran este plină de îndoieli în privinţa unui nou acord nuclear semnat cu Uniunea Europeană şi Statele Unite. După ce preşedintele Donald Trump a retras subit SUA din prima înţelegere în 2018 şi a introdus sancţiuni economice, Iranul nu mai crede în promisiunile unei alte administraţii americane, în condiţiile în care  respectase integral toate clauzele semnate în 2015.

Manevra lui Trump a stârnit un val de consternare atât în rândul populaţiei iraniene cât şi a guvernului. Există multe motive pentru care oficialii de la Teheran ezită să accepte o nouă propunere a Uniunii Europene de revigorare a Planului de acţiune cuprinzător comun (JCPOA).

Scutirea de sancţiuni din partea SUA în urma semnării protocolului nu garantează continuitate în viitor dacă următorul preşedinte american nu inversează decizia. Cu toate acestea, asta nu înseamnă că Teheranul ar trebui să renunţe la această oportunitate, deoarece reluarea JCPOA ar oferi ţării beneficii importante, chiar dacă de scurtă durată.

Printr-un acord revizuit, Iranul ar avea acces la aproximativ 100 de miliarde de dolari în rezerve valutare, care sunt în prezent îngheţate în băncile străine, şi ar putea creşte rapid exporturile de energie într-un moment în care lumea are mare nevoie de ele.

Alte beneficii ar fi creşterea nivelului de trai pentru populaţia iraniană, o monedă naţională mai puternică şi o inflaţie redusă. Eliminarea sancţiunilor ar facilita, de asemenea, impulsionarea comerţului şi a investiţiilor străine.