Instanţa sesizează CC în cazul cererii PRM de anulare a HG privind colegiile

Curtea de Apel Bucureşti a admis, marţi, cererea PRM de sesizare a Curţii Constituţionale, pentru a verifica legalitatea unor texte de lege din Ordonanţele de Guvern 66 şi 97 din 2008, procesul privind solicitarea partidului de anulare a HG privind delimitarea colegiilor uninominale fiind suspendat.

Urmărește
34 afișări
Imaginea articolului Instanţa sesizează CC în cazul cererii PRM de anulare a HG privind colegiile

Instanţa sesizează CC în cazul cererii PRM de anulare a HG privind colegiile (Imagine: Mediafax Foto)

Instanţa a admis excepţia de necunstituţionalitate ridicată de reprezentantul PRM, Lucian Bolcaş, care a susţinut că Hotărârea de Guvern privind colegiile uninominale "a fost emisă într-un domeniu interzis de Constituţie". Bolcaş a explicat că diferenţa între colegiile electorale nu poate fi mai mare de 30 la sută, pe când în HG de delimitare a colegiilor este folosită doar sintagma "de regulă" şi nu limitează strict, ceea ce duce la încălcarea principiului egalităţii votului.

Instanţa a admis cererea şi a trimis dosarul Curţii Constituţionale pentru a se pronunţa asupra articolului 2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 66/2008 şi articolului 1, punctul 1 din OUG 97/2008.

Articolul 2 din OUG 66/2008 stipulează că "Legea 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, numărul 632 din 21 iulie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 38, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: «Art. 38. - (1) În termen de 15 zile de la data desfăşurării alegerilor, mandatarul financiar este obligat să depună la Autoritatea Electorală Permanentă un raport detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale pentru fiecare partid politic, alianţa politică, alianţa electorală, organizaţie a cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale sau candidat independent».

2. La articolul 38, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu urmatorul cuprins: «(11) În termen de 24 de ore de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1), Autoritatea Electorală Permanentă publică în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, lista partidelor politice, alianţelor politice, alianşelor electorale, organizaţiilor cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale şi a candidaţilor independenţi pentru care a fost depus raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale»".

Articolul I din OUG 97/2008 se referă la modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei.

De asemenea, instanţa a respins cererea PRM de suspendare a efectelor HG privind delimitarea colegiilor uninominale, formulată de Lucian Bolcaş în baza Legii contenciosului administrativ.

În 6 octombrie, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea PRM de devansare a termenului din procesul în care acest partid solicită anularea Hotărârii de Guvern care delimitează colegiile uninominale pentru alegerile parlamentare. Astfel, instanţa a stabilit un nou termen în acest proces pentru 28 octombrie, data fixată iniţial pentru judecarea cauzei fiind 11 noiembrie.

PRM a contestat, în septembrie, în contencios administrativ, hotărârea de Guvern privind delimitarea colegiilor uninominale în vederea alegerilor parlamentare de la sfârşitul lunii noiembrie. Contestaţia a fost înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, cu numărul 5446/2/2008.

Potrivit solicitării PRM, Hotărârea Guvernului 802 din 31 iulie 2008 pentru aprobarea primei delimitări a colegiilor uninominale pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, publicată în Monitorul Oficial 595 din 8 august 2008, este profund nelegală.

Totodată, PRM a cerut în instanţă suspendarea aplicării Hotărârii de Guvern privind trasarea colegiilor uninominale, până se ajunge la o soluţie în privinţa cererii de anulare a actului normativ. Curtea de Apel Bucureşti a respins această cerere a PRM.

Partidul România Mare nu a probat că Hotărârea de Guvern privind delimitarea colegiilor uninominale ar produce "consecinţe grave sau imposibil de înlăturat", se arată în motivarea Curţii de Apel Bucureşti la decizia de respingere a cererii formaţiunii politice de suspendare a hotărârii.

"Potrivit dispoziţiilor aplicabile în speţa de faţă, suspendarea exercitării actului administrativ poate fi dispusă numai cu îndeplinirea cumulativă a două condiţii, şi anume: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente. Acestor două condiţii li se adaugă o a treia, de ordin procedural, dedusă din interpretarea logică a prevederilor analizate, şi anume condiţia ca reclamantul să facă dovada procedurii prealabile administrative", arată judecătorii Curţii de Apel Bucureşti în motivarea deciziei de respingere a cererii PRM de suspendare a HG privind delimitarea colegiilor uninominale pentru alegerile parlamentare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici