Institutul pentru Politici Publice: Iniţiativele legislative depuse la Camera Deputaţilor vor fi postate pe site-ul insituţiei

Textele integrale ale iniţiativelor legislative depuse la Cameră vor fi postate în curând pe site-ul instituţiei, astfel încât persoanele interesate să îşi poată preciza punctele de vedere în cursul dezbaterii publice, se arată într-un comunicat al IPP, care citează un memorandum intern al Camerei.

Urmărește
93 afișări
Imaginea articolului Institutul pentru Politici Publice: Iniţiativele legislative depuse la Camera Deputaţilor vor fi postate pe site-ul insituţiei

Institutul pentru Politici Publice: Iniţiativele legislative depuse la Camera Deputaţilor vor fi postate pe site-ul insituţiei (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Institutul pentru Politici Publice (IPP) precizează, într-un comunicat remis, vineri, MEDIAFAX, că a reuşit să convingă Camera Deputaţilor să lanseze, în curând, pe site-ul acestui for legislativ, o facilitate dedicată consultării publice asupra propunerilor legislative.

IPP precizează că Legea 52 privind transparenţa decizională se aplică, astfel, în Parlamentului României, după ce Institutul a reuşit să convingă, la câteva luni după succesul de la nivelul Senatului României, Camera Deputaţilor să inaugureze, în cadrul site-ului propriu, o facilitate dedicată consultării publice asupra propunerilor legislative cu care Camera este prima sesizată.

"Ambele Camere implementând în prezent practica dezbaterii publice a proiectelor iniţiate, extind, de facto, prevederile Legii 52/2003, legea transparenţei decizionale asupra singurei instituţii ce nu era sub incidenţa acestei importante legi", a precizează IPP.

În comunicat se mai menţionează că persoanele fizice sau juridice interesate să îşi promoveze punctele de vedere în cadrul procesului deliberativ vor avea în curând posibilitatea să le prezinte on line Camerei Deputaţilor, nemaifiind condiţionate de prezenţa fizică în clădirea Parlamentului.

"Potrivit unui Memorandum Intern aprobat în această săptămână de către Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, într-o secţiune explicit dedicată consultării publice, din cadrul paginii web, se va afişa în curând textul integral al fiecărei iniţiative înregistrate la Cameră urmând ca, într-un interval de până la 30 de zile, toţi cei interesaţi să îşi prezinte punctele de vedere", mai informează IPP.

Pe de altă parte, Institutul pentru Politici Publice recomandă celor două Camere să opereze modificările necesare şi în cadrul regulamentelor de organizare şi funcţionare pentru ca astfel de bune practici să fie instituţionalizate.

"IPP va continua să depună toate eforturile necesare pentru ca aceste noi facilităţi electronice de la nivelul Parlamentului menite să sprijine consultarea publică pe marginea propunerilor legislative să fie cunoscute şi să implice cât mai multe grupuri interesate", se mai precizează în comunicatul transmis presei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici