Interviu cu Dan Dungaciu: Atitudinea României faţă de Ungaria este inexplicabilă

MAS: Aţi vorbit despre o lipsă de reacţie a României faţă de Ungaria şi ştim că Ungaria a fost în ultimele zile în atenţia opiniei publice, după ce Viktor Orban a purtat la un meci de fotbal acel fular pe care era ilustrată Ungaria Mare. Cum etichetaţi acest gest al liderului maghiar? Ce a vrut să transmită şi cum afectează imaginea NATO şi a UE?

Dan Dungaciu: Atitudinea României faţă de Ungaria este, pentru mine, inexplicabilă. Aş spune – dacă aş vrea să fiu nediplomat – că este o ruşine. Stilul acesta al României este şi ruşinos, şi de neînţeles. Dincolo de gesturile lui Orban – care sunt coerente din punctul meu de vedere, pentru că cine crede că Orban a purtat din greşeală sau că nu s-a uitat la ce poartă sau că nu a sesizat că acolo era Ungaria Mare nu înţelege nimic din ce face Viktor Orban, nu înţelege nimic din atenţia obsesivă pe care Viktor Orban o acordă acestor lucruri – sper că nu se întâmplă asta cu oameni care se află la decizii, pentru că atunci ar fi dezastruos. Dincolo de atitudinea lui Orban, care, repet, este foarte coerentă, atitudinea României este inexplicabilă. România nu a fost în stare să ridice nivelul de reacţie cu Ungaria de la bilateral la nivelul european. Noi avem acum o reacţie la nivel bilateral, în care încasăm – fiindcă suntem încasatorii de serviciu ai tuturor lucrurilor pe care Budapesta ni le aplică, pornind de la implementarea proiectului  Kós Károly, care are numele unui transilvanist care a primit din partea lui  Miklos Hórthy, după Dictatul de la Viena, o medalie din partea Budapestei şi care s-a opus unirii de la 1918 cu toată puterea – chiar a organizat o mică rezistenţă în conacul lui. Deci, faptul că a pus numele Kós Károly este deja o umilinţă, faptul că noi nu putem să fim oficiali dacă proiectul de investiţii maghiar este acceptat de statul român sau nu... este o umilinţă fără precedent. Dincolo de asta, noi vedem astăzi că Ungaria este într-o criză economică majoră, este una dintre cele mai mari crize economice din UE. A rămas fără bani şi, practic, investiţiile pe care le face în Transilvania, unde vrea ea (n.r. Ungaria) şi cum vrea ea – ceea ce este contrar normelor europene – au rămas fără suport, fără bani. În momentul în care Ungaria rămâne fără bani, în care are o cotă de imagine lamentabilă la nivel european – niciodată nu s-au spus sau scris asemenea lucruri împotriva Ungariei în presa europeană, occidentală – în acest moment când Ungaria a rămas şi fără bani, şi fără imagine, România decide să întindă braţele Budapestei şi să spună „Veniţi la noi să vă câştigaţi credibilitatea pierdută”. Să faci un asemenea lucru când Ungaria este în criză, adică să inviţi oficialii de la Budapesta când Ungaria este în criză, este un gest de lipsă de viziune politică fără precedent după părerea mea. Este o lipsă de viziune diplomatică vinovată, pentru că azi era momentul ca România să ridice relaţia bilaterală la nivel european  şi să se alăture vocilor care spuneau că Ungaria este un element perturbant, nu doar pe nivelul China sau Rusia – pentru că Ungaria vrea să deschidă investiţii enorme cu sprijin chinez, aşa cum au făcut în 2014 cu centrala de la Paks, când au deschis investiţii în nucleară cu Rosatom, care este echivalentul Gazprom în energie nucleară. Aşadar, nu doar că Ungaria devine gazda unor actori de tipul Rusiei sau Chinei, dar pentru că Ungaria se comportă aşa cum se comportă în războiul din Ucraina, deci pentru toate aceste lucruri – dincolo de relaţia bilaterală – România ar fi trebuit să profite de acest moment să  transmită Budapestei că toate umilinţele pe care România le-a înghiţit (...) trebuie să fie într-un fel compensate. Dar România nu face asta. Ce face? Oferă credibilitate lui Viktor Orban. Faptul că Viktor Orban poartă un fular cu Ungaria Mare şi nici măcar nu se sinchiseşte de asta devine girat de către România, care arată nu doar că nu se deranjează de asta, ci că acceptă şi îl primeşte pe Orban şi pe alţi oficiali de la Budapesta sau care au o atitudine pozitivă faţă de acesta. O spun pentru că ministrul extern al României s-a întâlnit cu Viktor Orban şi vă reamintesc că, acum câţiva ani, Viktor Orban nici măcar nu se întâlnea cu miniştrii de externe ai României, ci cu persoane importante ale establishmentului politicii europene. Faptul că acum se întâlneşte înseamnă că este într-o poziţie slabă şi noi, în loc să favorizăm puţin prezenţa europeană a României, avantajată de poziţia slabă a Ucrainei, şi să încercăm să corectăm deviaţiile pe care Budapesta le-a făcut în raport cu România, cu Europa şi cu regiunea, noi, în acest moment, ne îmbrăţişăm. Asta este o lipsă de viziune strategică fără precedent – şi, când spun fără precedent, am în vedere faptul că a existat multă lipsă de viziune strategică, dar asta mi se pare cea mai vinovată. Îl girăm pe Viktor Orban în ciuda faptului că a făcut lucruri care erau şi sunt impardonabile. În logica asta, pe cine mai urmează să invităm, pe Vladimir Putin, să-l girăm şi pe el? Suntem acum într-o poziţie vinovată, dincolo de relaţia bilaterală Bucureşti-Budapesta. Suntem într-o poziţie vinovată faţă de spaţiul european,  cel occidental, de ucraineni şi alţi actori care s-au simţit lezaţi de poziţia de copil teribil a lui Viktor Orban.

MAS: Am văzut joi şi că – pe lângă faptul că Viktor Orban a purtat acel fular – Ungaria a amânat şi extinderea NATO, prin includerea Suediei şi Finlandei. Credeţi că încearcă să îi facă pe plac Rusiei?

Dan  Dungaciu: Nu aş spune asta. Viktor Orban nu este omul Rusiei. Aici avem o ecuaţie foarte simplistă. Viktor Orban este omul Ungariei, într-o măsură în care pe el nu îl interesează ce se întâmplă în jur. Trebuie să fim conştienţi că ne îndreptăm către o lume care – parafrazând pe cineva – care seamănă seamănă cu lumea lui G0, adică nu lumea lui G7, G20 şi nici măcar G2, ci lumea în care fiecare e pentru el, adică fiecare încearcă să îşi impună agenda, atât cât poate, la nivelul deciziilor mari. Viktor Orban asta face. Agenda lui se numeşte Ungaria. Agenda lui Erdogan se numeşte Turcia. Agenda lui Xi se numeşte China ş.a. Deci, toată lumea încearcă să joace această agendă personală, individuală, naţională, iar Viktor Orban în acest joc intră. Are mai multe dosare pe masă. Are dosarul banilor pentru Ungaria, care ard – al fondurilor europene, banilor din PNRR, bani care ard foarte tare – sau lipsa lor, care arde foarte tare; are problemele energetice ale Ungariei, are extrem de multe probleme şi foloseşte toate instrumentele pe care le are, de la amânarea  votului pentru Suedia sau Finlanda până la blocarea ajutorului financiar pentru Ucraina, lucrând pe foarte multe paliere. El când joacă acest joc cu Finlanda şi cu Suedia nu îl joacă doar pentru Bruxelles, ci îl joacă şi pentru Turcia, poate în relaţia cu Erdogan – încercând să obţină nişte avantaje energetice, cel puţin – încearcă să joace pe mai multe paliere, deci nu e vorba despre Putin ca atare. Orban ştie, până la urmă, când să se oprească. El este precum avioanele ruseşti care se apropie de portavioanele americane suficient de mult ca să se vadă, suficient de puţin ca să nu creeze incidente. Cam aşa joacă politic Orban. Înţelege care sunt liniile roşii. Negociază cum negociază el de obicei, încercând să identifice avantajele pentru ceea ce crede el sau pentru Ungaria pe care o visează sau o vede el. Acesta este jocul pe care îl face el. (...) Orban este mult mai multilateral, poate cel mai multilateral lider, cel puţin din Europa Centrală şi de Est. Este multilateral pentru că nu şi-a închis relaţiile cu nimeni şi una dintre dezamăgirile noastre – dacă vreţi – este că nici măcar relaţia cu America nu este atât de afectată pe cât s-ar fi cuvenit să fie, ţinând cont de ce a făcut Orban (...) Eu am convingerea că Orban nu va recurge la măsuri dure aşa cum nici Bruxelles-ul nu va recurge la măsuri dure şi se vor găsi mereu compromisuri. Eu cred că Ungaria îşi va primi banii cu nişte concesii pe care le va face şi în dosarul Finlanda şi Suedia. E o amânare, mai degrabă, în perspectiva unei negocieri mai mari, adică nu trebuie să-l simplificăm pe Viktor Orban în sensul în care Putin i-a dat telefon şi i-a zis „Blochează dosarul Suedia şi Finlanda”. Nici vorbă de aşa ceva.