INTERVIU - Iliescu: Aderarea la NATO, parte din proiectul strategic al României post-revoluţionare

Iliescu a arătat că acest proiect de integrare euro-atlantică a fost susţinut de cetăţenii români, care au acceptat costurile economice şi sociale ale reformelor cerute pentru aderare

Fostul şef de stat a menţionat că aderarea la un sistem de securitate colectivă a fost necesară din cauza instabilităţii din jurul României.

El a arătat că România a dovedit, în perioada premergătoare aderării, că este un stat matur, capabil să devină un furnizor de securitate şi că nu a adus nici în NATO, nici în UE, elemente de conflict sau de instabilitate.

Iliescu a spus că, după aderare, Armata română s-a dovedit receptivă la schimbare şi profesionistă, fiind capabilă să devină rapid interoperabilă cu armatele ţărilor membre, lucru dovedit în Irak şi în Afganistan.

Iliescu a spus că, dacă nu ar fi existat o anumită conjunctură în context european, România ar fi fost invitată să adere la NATO încă din 1997, la Madrid.

El a subliniat faptul că este "nedreaptă" susţinerea "unora" că România a fost invitată să adere ca urmare a atentatelor din 11 septembrie 2001, şi nu ca urmare a meritelor sale şi ca o confirmare a succesului reformelor politice şi militare.

Iliescu a spus că România are capacitatea de a îşi îndeplini angajamentele, lucru care reprezintă o realizare importantă.

El a spus că forţa de descurajare pe care NATO o posedă este cea mai bună poliţă de asigurare pentru toţi membrii săi.

Fostul şef de stat a apreciat că România este în siguranţă şi la adăpost de consecinţele crizei din Ucraina, politic şi militar vorbind, dar „mai puţin” din punct de vedere economic.

Iliescu a mai spus că trebuie să ne dorim cu toţii ca scutul antirachetă de la Deveselu să iasă din funcţiune "de bătrâneţe", fără a fi folosit vreodată.

Prezentăm integral interviul acordat agenţiei MEDIAFAX de către fostul şef al statului Ion Iliescu:

Reporter: Pe 29 martie 2004, România a aderat la NATO. Se împlinesc zece ani de la acel moment. Ce a însemnat pentru România aderarea la NATO şi care a fost câştigul?

Ion Iliescu: Aderarea României la NATO este rezultatul unui lung proces de reforme politice, economice şi militare şi a făcut parte din proiectul strategic al României post-revoluţionare. Acest proiect, de integrare euro-atlantică, a întrunit în cel mai înalt grad consensul politic şi social, susţinerea cetăţenilor români, care - trebuie să o spunem şi să le mulţumim pentru asta - au acceptat costurile economice şi sociale ale reformelor cerute pentru aderare.

Instabilitatea din jurul României a făcut necesară aderarea la un sistem de securitate colectivă, pentru că este clar pentru toată lumea că nimeni nu-şi poate asigura individual aceste nevoi. Nici marile puteri nu pot face asta, fără a avea asigurată solidaritatea partenerilor lor. Uităm ce costuri au avut pentru noi destrămarea Iugoslaviei şi a URSS, ce conflicte îngheţate sau fierbinţi au lăsat în urma lor.

Perioada care a trecut până în momentul aderării a arătat că România este un stat matur, capabil să devină un furnizor de securitate. Nu am adus cu noi nici în NATO, nici în UE, elemente de conflict sau de instabilitate. Reamintesc doar momentul semnării tratatului cu Ungaria, pe modelul reconcilierii istorice franco-germane, dar şi rezolvarea diferendurilor cu Ucraina.

Armata română s-a dovedit receptivă la schimbare şi profesionistă, capabilă să devină rapid interoperabilă cu armatele ţărilor membre, lucru dovedit în Irak, în Afganistan, printre altele. Ne-am îndeplinit, în condiţii grele, angajamentele luate faţă de partenerii noştri.

Îmi permit să afirm că, dacă nu ar fi fost o anumită conjunctură în context european, România ar fi fost invitată să adere la NATO încă din 1997, la Madrid. Invitaţia a venit cinci ani mai târziu, la Praga, în 2002. Este nedreaptă susţinerea unora, anume că România a fost invitată să adere ca urmare a atentatelor din 11 septembrie 2001, şi nu ca urmare a meritelor sale şi ca o confirmare a succesului reformelor politice şi militare. Atentatele din Statele Unite ale Americii nu au făcut decât să sublinieze un lucru: că schimbarea naturii ameninţărilor la nivel global impune schimbarea modului în care Alianţa trebuie să le răspundă. Această schimbare are loc şi acum, cu toate costurile de rigoare.

Faptul că, imediat după atentate, România a reacţionat ca şi când ar fi fost membru al Organizaţiei a fost dovada gradului său de pregătire pentru aderare. Se cuvine să aducem omagiul nostru celor căzuţi sau răniţi pe câmpul de luptă. Ei au luptat acolo pentru o idee, aceea că libertatea şi democraţia nu vin de la sine, ele trebuie apărate oriunde şi oricând sunt ameninţate.

Rep.: Ce a făcut România pentru NATO şi ce a făcut NATO pentru România? Se putea face mai mult de o parte şi de cealaltă?

I.I.: Este prea devreme pentru a face un bilanţ semnificativ al prezenţei noastre în NATO. Un lucru este sigur: avem capacitatea de a ne îndeplini angajamentele şi acest lucru reprezintă o realizare importantă. NATO, structurile sale politice şi militare, ne-au permis un proces de învăţare, care ne este de folos atât în planificarea politică, dar şi în cea militară. Este vorba despre apărare colectivă şi facem eforturi pentru a construi cu adevărat aşa ceva. România trebuie să-şi asume şi responsabilităţi proprii în domeniul apărării, în ceea ce priveşte dotarea cu armament şi tehnică de luptă moderne, dar şi pregătirea trupelor. Ceea ce am învăţat din participarea la misiunile în afara ţării trebuie transpus la nivelul întregului corp militar.

Întotdeauna este loc de mai bine. Ceea ce este important rezidă în faptul că periodic se fac analize ale modului în care funcţionează lucrurile atât la nivelul NATO, cât şi la nivelul României, şi se introduc corecţiile necesare.

NATO este o alianţă defensivă şi, până acum, nu a fost pusă la încercare în arealul geografic pentru care a fost proiectată şi în care funcţionează. Dar ea a dovedit permanent că este capabilă să-şi îndeplinească misiunile. Forţa sa de descurajare este cea mai bună poliţă de asigurare pentru noi toţi.

Rep.: În contextul actual, dat de situaţia din Ucraina, ce înseamnă pentru România faptul că e în NATO?

I.I.: România este, cred eu, în siguranţă şi la adăpost de consecinţele crizei din Ucraina, politic şi militar vorbind. Economic mai puţin, pentru că efectele acestei crize se transmit pe alte canale şi faptul că suntem membru NATO nu ne-a pus la adăpost nici de criza economică începută în 2007. Lucrurile trebuie judecate nuanţat.

Trebuie să remarcăm reacţia promptă a NATO, faptul că a început un proces de repoziţionare a forţelor, în funcţie de noile ameninţări de securitate. În acest fel o slăbiciune de moment a României, forţa sa aeriană, este suplinită de solidaritatea ansamblului.

Dincolo de asta, sper ca evoluţia recentei stări conflictuale din zonă să nu ducă la confruntare şi la un nou Război Rece, la o nouă cursă a înarmărilor. Aceste crize arată că ne aflăm într-un moment de tranziţie către o lume multipolară, tranziţie turbulentă şi nu de puţine ori conflictuală, iar faptul că facem parte din NATO este un imens avantaj.

Rep.: Cât ne ajută scutul antirachetă?

I.I.: Sincer, aici este de discutat. Într-o criză de genul celei din Ucraina, efectul său (oricum nu există, deocamdată) este practic zero. Existenţa mijloacelor de apărare antirachetă nu a descurajat pe nimeni, niciodată, într-un război clasic. El are mai degrabă valoare simbolică şi arată voinţa celor care-l construiesc de a-şi apăra interesele în orice condiţii.

Pe de altă parte, trebuie să ne dorim cu toţii să iasă din funcţiune de bătrâneţe, fără a fi folosit vreodată. Nu cred că se gândeşte cineva serios că un război nuclear poate fi câştigat; oricum, acceptabil pentru viitorul umanităţii nu este.

Dar existenţa lui pe teritoriul României este importantă atât pentru ansamblul Alianţei, cât şi pentru ţara noastră. Este vorba de descurajarea unor eventuale atacuri cu rachete, posibile de oriunde, în condiţiile proliferării acestor tehnologii. Cum vorbim despre primul sistem de acest gen la nivel global - pentru că Deveselu este un element dintr-un lanţ complex de sisteme de apărare antiaeriană - timpul ne va spune dacă îşi va atinge obiectivele propuse.

Un lucru este sigur: nu putem pune în discuţie oportunitatea punerii lui în operă. Lumea se confruntă cu o serie de ameninţări noi de securitate, şi am greşi dacă nu le-am răspunde adecvat. În plus, existenţa lui arată că parteneriatul strategic cu SUA există şi funcţionează.