INTERVIU – Udrea: L-am dat în judecată pe fostul procuror Nastasiu pentru calomnie

Ministrul Elena Udrea anunţă, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că l-a dat în judecată pe fostul procuror Ciprian Nastasiu pentru calomnie, răspunde acuzaţiilor privind cazul Alro şi vorbeşte despre "băieţii deştepţi" care intermediau vânzarea de energie ieftină de la stat.
INTERVIU - Udrea: L-am dat în judecată pe fostul procuror Nastasiu pentru calomnie

Rep: De ce povestea a apărut tocmai acum în dezbaterea publică?

E.U.: S-a mai rulat această poveste. Şi când l-au suspendat pe preşedinte au mai scos odată memoriul pe care Alro l-a lăsat la Cotroceni şi pe care preşedintele a pus o rezoluţie în mod oficial. Dacă exista ceva ascuns în prezenţa lui Alro la Cotroceni, nu scria o rezoluţie oficială pe un document pe care l-a trimis Guvernului Tăriceanu.
Deci, atunci când vor să-l atace pe preşedinte, fac recurs la această poveste, prezentând-o evident denaturat. De data aceasta cred că este vorba de disperarea domnului Vîntu de a-şi ascunde problemele, de a distrage atenţia opiniei publice de la problemele legale pe care le are. De la stenogramele apărute care au demonstrat că este tipul de patron de presă care obligă jurnaliştii să-i slujească interesul personal, trecând peste orice deontologie. Eu, uman, pot să-l înţeleg pe domnul Vîntu, îl compătimesc pentru situaţia în care se află, însă, cred că îşi ştia că, la un moment dat, justiţia îşi va face datoria şi în ceea ce-l priveşte. Probabil că regretă vremurile când SRI îi era obedient, prin şeful lui, Radu Timofte.

Rep.: Revenim la Alro. Care au fost măsurile pe care le-aţi luat dvs. atunci, ce demersuri aţi întreprins şi cu ce rezultate?

E.U.: În urma memoriilor trimise, eu am încercat să documentez cazul pentru a-l prezenta către consilierii prezidenţiali care se ocupau de economie, către domnul Stolojan, pentru ca ulterior dânsul să-l informeze pe preşedinte şi să se ia o decizie referitoare la solicitarea lor de a fi primiţi în audienţă. Reprezentanţii din România ai lui Alro şi proprietarii străini ai combinatului au fost de câteva ori la Cancelarie, la mine, înainte să fie primiţi de domnul Stolojan, apoi au fost la domnul Stolojan. Îmi amintesc că se crease chiar un grup de lucru care încerca să găsească soluţii europene, soluţii asemănătoare cu cele din Franţa, în Germania, deoarece guvernele acelor ţări îşi sprijineau marii producători de aluminiu. Nu ştiu dacă până la urmă au rezolvat ceva. Din ce-am văzut că spune domnul Stolojan astăzi, probabil că nu s-a făcut nimic.

Din memoriile ulterioare pe care le-au trimis în 2006 către preşedinte, dar şi din memoriul pe care preşedintele a scris acea rezoluţie prin care ironiza Guvernul, reiese că problema de fapt nu s-a rezolvat niciodată sau nu la acel moment. În rezoluţia pe care preşedintele a pus-o pe memoriu există o ironie. A scris-o acolo: „Rog analizaţi scrisoarea şi dispuneţi în conformitate cu interesul Guvernului, dacă este posibil şi cu interesul economiei naţionale”. De ce? Pentru că era evident că Guvernul avea alt interes. Era evident că reprezentanţii Guvernului, de la primul-ministru la ministrul economiei, aveau interesul de a menţine intermediari pe piaţa energiei. Rezoluţia pusă de preşedinte este legală, şi în conţinutul ei, şi din punct de vedere procedural, şi aşa se lucrează la orice cabinet.

Deci la momentul acela, la momentul în care eu plecam de la Cotroceni, este evident că nu se rezolvase nimic.

Rep.: Depindea doar de Guvern?

E.U.: Depindea efectiv de Guvern. Nu numai preşedintele, ci şi eu am ieşit public pe această tema de mai multe ori pe parcursul anului 2006. Deci nu era nimic de ascuns, dimpotrivă, era o cauză absolut corectă pentru care şi astăzi aş pleda la fel.

Rep.: Am văzut că fostul procuror Nastasiu susţinea că aţi fi primit, cu soţul dvs. şi cu domnul Stolojan, 4 milioane de euro pentru a obţine contracte avantajoase ale Alro cu Hidroelectrica, cu Nuclearelectrica…

E.U.: Domnul Nastasiu a spus asta în campania electorală din 2009 şi la vremea aceea, aşa cum reiese din discuţiile dintre Vîntu şi Nistorescu, a cerut 50 de mii de euro ca să confirme lucrul acesta. Acum apare caseta cu declaraţia dânsului, motiv pentru care l-am dat în judecată.

Rep.: Când aţi formulat acţiunea?

E.U.: Cererea e formulată de ieri, astăzi am semnat acţiunea şi l-am dat în judecată, pentru că eu nu am văzut această înregistrare până zilele trecute.

Rep.: Exact. Cum sună acţiunea?

E.U.: Calomnie. Adevărul în acest caz este că Alro a fost obligat să plătească într-adevăr 4 milioane de dolari către Energy Holding, nu către reprezentanţii Administraţiei Prezidenţiale. În septembrie 2005, Alro a trebuit să plătească către Energy Holding 4 milioane de dolari plus TVA pentru a-i ceda contractul pe care Energy Holding îl avea cu Hidroelectrica. Deci acesta este câştigul „băieţilor deştepţi”, dar nimeni nu a publicat până acum acest contract.

Rep.: Cei de la Alro au fost obligaţi? Li s-a propus?

E.U: N-au avut de ales şi au dat 4 milioane… Domnul Ciprian Nastasiu, în mod cert, ştia că banii nu au ajuns în niciun caz la mine, ci că aceasta este suma plătită de Alro către Energy Holding. Legat de Nastasiu, spuneam că l-am dat în judecată. În campania electorală a făcut o mulţime de acuzaţii menite să discrediteze Administraţia Prezidenţială.. Astăzi este avocat într-un cabinet de avocaţi care îl reprezintă pe domnul Patriciu… Este evident că aici a fost toată construcţia, gândită în laboratoarele lui Patriciu.
Domnul Ciprian Nastasiu este cel care a cerut punerea în libertate a lui Omar Hayssam. Lumea a uitat, dar fac un apel la memorie. Cine este cel care formulează astăzi acuzaţiile? Ciprian Nastasiu, ex-procuror, sancţionat de CSM pentru că a cerut punerea în libertate a lui Omar Hayssam fără a lua vreo măsură asiguratorie ca Omar Hayssam să nu plece din ţară, mai mult, a fost înregistrat vorbind la telefon cu Omar Hayssam. Şi dacă ar fi fost vreo implicare din partea noastră în 2005, era absurd să crezi că după trei ani se mai discută ceva pe telefon.

În 2008, domnul Nastasiu, deci după trei ani de la discuţiile de la Preşedinţie cu Alro, înainte ca CSM să se pronunţe definitiv pentru sancţionarea lui, s-a gândit să creeze acest dosar în care ne-a implicat pe cei care fusesem la Preşedinţie în 2005-2006. A crezut că în felul acesta poate să oprească sancţionarea sa de către CSM. Chiar el spune, în noiembrie 2009: „Am încercat să-l contactez pe preşedinte şi să-i spun că foştii consilieri erau ascultaţi”. Şi-l întreabă moderatorul: „Şi preşedintele ce a făcut?” „A refuzat să se întâlnească cu mine”, a răspuns Nastasiu.

Deci el a încercat cu acest dosar să ajungă la preşedinte şi cumva să spună: „Dom’le, facem un schimb! Eu nu plec din CSM, dar, uitaţi, am acest dosar de care mă ocup!”. Ăsta a fost scopul. Apoi, aşa cum aţi văzut, domnul Nastasiu a ajuns să scrie cărţi în campaniile electorale şi să formuleze acuzaţii mincinoase – pentru care să ceară 50 de mii de euro ca să le susţină în public. Deci asta este povestea domnului Ciprian Nastasiu, fost procuror, actualmente avocat pentru Dinu Patriciu.

Acest dosar este un dosar închis, iar eu am avut calitatea de martor. În declaraţia mea din dosar spun exact lucrurile acestea. Vorbesc de Energy Holding şi de situaţia în care compania producătoare de aluminiu se afla. Dar cei de la Realitatea sigur n-au avut niciun interes sa-mi prezinte declaraţia. Aşa-zisele referiri la mine, din punctul meu de vedere, nu sunt reale. Nu mă regăsesc în aceste referiri, pe de-o parte, pe de altă parte, din momentul în care cineva iese pe uşa biroului meu, este posibil să-mi spună oricum. Habar n-am cum vorbeşte despre mine. Important este că în biroul meu nimeni vreodată nu a discutat cu mine subiecte ilegale.

Rep.: Care a fost rolul soţului dvs. în povestea asta – că a fost menţionat şi el?

E.U.: El, ca om de afaceri, îi ştia pe reprezentanţii români de la Alro. Şi soţul meu cunoştea problema pe care Alro o avea, pentru că toată lumea o ştia. Ei se plângeau peste tot. Nu era cerc de oameni de afaceri unde să nu se discute problema aceasta, în respectiva perioadă. Pentru că se schimbase Guvernul şi ei au crezut că scapă de presiunea făcută asupra lor. Şi au avut surpriza să vadă că şi noul Guvern susţinea contractele băieţilor deştepţi. Nu era un fapt neobişnuit că soţul meu le cunoştea problemele celor de la Alro. Important este să privim problema pe fondul ei. Cei de la Alro, indiferent cui s-au plâns, indiferent cu cine au vorbit, nu au cerut nimic ilegal şi nu au obţinut nimic ilegal. Marea manipulare vine din faptul că oamenii domnului Vîntu nu discută problema pe fond, ei speculează pur şi simplu afirmaţiile mincinoase ale lui Ciprian Nastasiu sau foi scoase din context din dosar. Analizează cu rea credinţă nişte stenograme care nu arată nimic de natură penală. Nişte stenograme, care pot însemna orice sau nu pot însemna nimic penal, aşa cum reiese în mod evident.

Rep.: Şi-acum să vorbim şi despre turism. Când va începe promovarea brandului internaţional?

E.U.: Am depăşit faza de opoziţie de la OHIM, de la Organizaţia Internaţională de Invenţii şi Mărci. Nu ne-a contestat nimeni. Noi am cerut, conform legii, recunoaşterea autenticităţii, originalităţii brandului. Termenul legal era de trei luni. Pe 28 octombrie s-a împlinit acest termen. Nu ne-a contestat nimeni. Brandul este recunoscut ca fiind unic, original, iar noi avem toate drepturile intelectuale asupra lui. Vom începe imediat promovarea României cu acest brand. Suntem în faza de achiziţii a unei strategii de promovare în urma elaborării brandului, în faza de contractare a creaţiei, a producţiei, materialor publicitare.

Rep.: Dar licitaţia pentru promovarea brandului, cele 73 de milioane de euro?

E.U.: Această promovare se va face prin diverse modalităţi, inclusiv cum aţi văzut ieri, prin new media. Deci suma aceasta va fi împărţită pe mai multe tipuri de publicitate.

Rep.: Cam ce buget ar fi pentru promovarea pe canalele new media?

E.U.: N-aş şti, chiar nu avem acum un calcul. A rămas să vedem în funcţie de strategia pe new media pe care o vom elabora împreună cu Facebook. Avem avantajul că prin acest tip de promovare ei ne pot spune exact câţi turişti vin în urma campaniei. Am înţeles că Turcia şi-a alocat un buget de 42 de milioane de Euro pentru new media. Se pare că este o metodă extraordinar de eficientă, iar cei care au creat brandul turistic naţional au recomandat promovare pe internet.

Vom vedea exact la ce sumă ajungem şi în funcţie de calculele pe care ni le vor prezenta cei de la Facebook. Banii aceştia pe care îi vom cheltui până în 2013 se vor împărţi pe mai multe tipuri de promovare. Achiziţionarea, spre exemplu, a promovării pe canalele de televiziune va începe imediat ce vom avea creaţia gata, probabil că în primăvara anului viitor.

Rep.: Credeţi că va creşte turismul românesc în urma promovării pe Facebook? Ce aşteptări aveţi?

E.U.: Pentru mine este totul nou, eu nu sunt un mare utilizator de platforme sociale, din lipsă de timp. Am cont. Chiar mi-a plăcut la un moment dat să scriu pe un astfel de cont, când mergeam prin ţară Deci n-aş şti să vă spun, n-am eu analiza, aştept de la cei de la Facebook o astfel de analiză. Am văzut ieri o prezentare. Cred că este cea mai eficientă modalitate, dacă te adresezi în fiecare zi la 150 de milioane de oameni, este categoric cea mai eficientă, plus că mesajul vine, în general, de la cei pe care îi considerăm apropiaţi.

Rep.: Care este profilul turistului străin care vine în România? Vor fi mai tineri, mai vioi, mai….

E.U.: Cei de la Facebook spun că acum toată lumea aproape foloseşte această platformă, dar cu siguranţă vor fi din categoria turiştilor pe care noi îi vizăm, conform studiului care s-a făcut în cercetarea pentru brand şi anume turismul de cunoaştere făcut de oameni care doresc să cunoască locuri noi, istoria acelor locuri, tradiţiile. Deci ne vom adresa prin intermediul Facebook acestui segment de turişti, oameni care ştiu ce caută.

CITEŞTE ÎN CONTINUARE

Potrivit lui Udrea, suma de 4 milioane de dolari vehiculată în legătură cu acest caz este de fapt preţul achitat de Alro către Energy Holding, pentru a-i ceda contractul cu Hidroelectrica, astfel încât producătorul de aluminiu să poată cumpăra energie direct de la stat.

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului anunţă că proiectul legii turismului ar urma să intre în Guvern miercurea viitoare. Elena Udrea crede în succesul promovării pe Facebook, despre care afirmă că se adresează celor interesaţi de „turismul de cunoaştere”.

Totodată, vorbeşte despre concursul organizat pentru a angaja un director pentru probleme de turism, la care care nu s-a prezentat decât o singură persoană.

Rep: Cum vă raportaţi astăzi la problemele pe care Alro vi le semnala în urmă cu cinci ani?

Elena Udrea: Mă raportez şi astăzi la fel ca atunci când am luat cunoştinţă de problemele pe care Alro, cel mai mare producător de aluminiu din Europa Centrală şi de Est, le avea, şi astăzi dacă această companie ar veni cu aceeaşi problemă să mi-o semnaleze şi astăzi aş proceda exact cum am procedat în 2005. Sigur, atunci aveam competenţele şefului Cancelariei Administraţiei Prezidenţiale, astăzi pot vorbi în calitate de ministru. La momentul în care am aflat de problemele pe care această mare companie românească le avea cu procurarea de energie electrică eram şeful Cancelariei preşedintelui, era exact la începutul lui 2005 când reprezentanţii grupului Alro au solicitat o audienţă la Preşedinţie.

Din memoriile pe care le-au depus, a fost uluitor pentru mine să aflu că această societate – care fusese privatizată în 2003 şi care era, şi continuă să fie şi astăzi, cel mai mare producător de aluminiu din Europa Centrală şi de Est, societate care aparţinea unui grup de firme din care făcea parte şi Alprom procesatorul aluminiului produs de Alro – nu reuşea să aibă energia electrică necesară pentru a-şi desfăşura activitatea în condiţii normale. Au arătat că factorul cel mai important în producţia de aluminiu este costul energiei, care reprezenta cam 35-40% din costul de producţie, ori, imediat după privatizare, ei au sperat că vor obţine sprijinul Guvernului pentru a se menţine competitivi pe piaţă, pe piaţa internaţională, iar competitivitatea era în mod direct rect legată de costuri. În ciuda declaraţiilor făcute la momentul privatizării de către reprezentanţii Ministerului Economiei, în scurt timp cei de la Alro au început să aibă dificultăţi şi incertitudini în ceea ce priveşte livrarea de energie electrică, ba chiar li s-a cerut să semneze un contract de intermediere cu Energy Holding.

Rep: Cine le-a cerut acest lucru?

E.U.: Reprezentanţii Guvernului de la acea vreme. Povestea a evoluat pe parcurs, aşa cum rezultă din nenumăratele documente pe care ei le-au depus de-a lungul anului 2005 la Preşedinţie, când eram acolo, dar şi în anul care a urmat. Arătau că au fost obligaţi să cumpere energie electrică prin intermediari. Iniţial la un preţ mediu, după care preţul energiei de la intermediari a depăşit cu mult preţul la care se vindea energia către producătorii de aluminiu pe piaţa europeană.

Rep: Cu cât adică?

E.U.: Adică iniţial au avut 28 de dolari megawatt/oră, după care ajunseseră la 34 de dolari megawatt/oră la momentul la care veniseră la Cotroceni, în timp ce Energy Holding, intermediarul, cumpăra electricitatea ieftină de la Hidroelectrica. Deci existau intermediari care cumpărau ieftin energia de la stat şi o revindeau scump acestei mari companii din industria românească, care avea angajaţi în jur de 7000 de oameni şi de care practic depindeau aproximativ 40 de mii de familii, cu toate industriile pe orizontală legate de Alro. Toate eforturile făcute de ei nu dăduseră rezultat şi cred că explicaţia este simplă. Patronul de la Energy Holding, Buzăianu, era finul lui Dan Ioan Popescu, după cum a relatat de atâtea ori presa, iar contractul era făcut în vremea guvernării PSD. Alro a reclamat problemele pe care le avea către toate instituţiile statului.

Rep: Şi cam de cât timp se plângeau? Când începuseră ei aceste demersuri?

E.U.: La noi ajunseseră la începutul lui 2005, însă eforturile lor începuseră cu mult înainte. În timp ce ei erau refuzaţi, Energy Holding avea contract de cumpărare de energie ieftină de la Hidroelectrica până în 2013. Este important ce fel de energie cumperi, Hidroelectrica producea cea mai ieftină energie. Mai era un aspect pe care ni l-au supus atenţiei: nu numai că erau cei mai mari producători de aluminiu, nu numai că aveau zeci de mii de oameni a căror existenţă depindea de Alro, dar erau consumatori eligibili şi cei mai mari consumatori de energie de pe piaţă. Orice producător de energie îşi doreşte să aibă un asltfel de client, pentru că el cumpără energie permanent, zi şi noapte, consumă în bandă, şi ziua, şi noaptea la fel, şi nu se opreşte niciodată. Mai mult decât atât, plătea în avans energia. Ceea ce pentru producătorul Hidroelectrica trebuia să fie un mare avantaj la care renunţa de bună voie. Alro plătea în avans lui Energy Holding, iar Energy Holding valorifica avansul şi plătea către Hidroelectrica după scadenţă.

Deci toate lucrurile arătau că Ministerul Economiei dorea păstrarea acestor contracte ale intermediarilor. În august 2005, preşedintele României i-a numit pe aceşti intermediari „băieţii deştepţi din energie”. Astăzi se face o confuzie în mod voit, astăzi se spune că Alro este un „băiat deştept din energie”. Nu, Alro este o parte a industriei româneşti, un mare angajator, un mare investitor în România. Băieţii deştepţi sunt aceşti intermediari care de multe ori cu un birou, cu un fax şi o secretară, plimbă energia doar pe hârtie, o iau de la stat şi o vând contra unui comision către marii consumatori cum este Alro, cum este Oltchim, cum este Sidex.

Rep: Erau situaţii similare cu alte companii, cu alte combinate mari?

E.U.: Sigur că da. Şi o să vă dau un alt exemplu care arată nici la Guvernul din 2005 industria nu avea succes în faţa băieţilor deştepţi din energie.Şi compania Grivco cumpăra energie de la stat ieftină şi o revindea industriei sau, paradoxal, tot statului. Este vorba despre compania domnului Voiculescu. Sunt contracte din care reiese că Grivco a vândut către Metrorex, în perioada 2003 -2006, evident contra unor comisioane consistente, energie electrică achiziţionată de la stat. De execmplu, pe contractul din 2003, Grivco cumpăra energie electrică de la stat cu 30 de dolari MWh şi o revindea la Metrorex cu 55 de dolari MWh, câştigând doar prin intermedierea din acest contract 4 de milioane de dolari. La fel, comisionul de intermediere a energiei electrice perceput de Grivco a fost de aproximativ 2 milioane de euro în 2004, respectiv de aproximativ 2,2 milioane de euro în 2005.

Rep.: Doar prin intermediere, atât?

E.U.: Doar prin intermediere, cumpărând de la stat şi revânzând statului. De ce adică Metrorex trebuie să cumpere energie prin Grivco şi de ce nu poate să cumpere direct de la stat? Deci aceştia sunt „băieţii deştepţi din energie”, cei care au fost ajutaţi să-şi facă o firmă de intermediere şi revând fie tot statului, fie marilor companii care sunt dependente de energie.

Rep.: Şi Sidex a cumpărat ani în şir tot de la băieţii deştepţi…

E.U: Şi Sidex, da. Şi situaţia de la Sidex a fost ani în şir ca cea de la Alro. Al doilea motiv pentru care nici Tăriceanu nu era interesat să rezolve o problemă economiei româneşti este că patronul de la Energy Holding făcuse, în 2000, campanie în fieful lui Dinu Patriciu, campanie pentru Partidul Naţional Liberal. Patronul de la Energy Holding este implicat în scandalul VA Tech, modernizarea, retehnologizarea Centralei Porţile de Fier I, pe un contract semnat de Călin Popescu Tăriceanu când era ministrul Industriilor.

Evident că pot să mă gândesc că relaţiile pe care acesta le avea la nivelul Guvernului Tăriceanu, faptul că firma Grivco era şi ea firmă de „băieţi deştepţi”, a făcut ca Alro să plângă degeaba pe la uşile Guvernului. Şi atunci au apelat, ca multe alte mari companii care aveau probleme de acest tip, de lipsă de corectitudine din partea statului în relaţiile cu ele, au apelat la Preşedinţie. Şi aşa au ajuns să trimită aceste memorii către Administraţia Prezidenţială.

Rep.: Aşa au ajuns în legătură cu dvs.?

E.U.: Aşa au ajuns în legătură cu mine. Problema o ştia aproape toată lumea. Deci foarte mulţi dintre cei care erau în Guvern ori lucrau în industria de profil ştiau această problemă. Se cunoştea problema lui Alro, se cunoştea existenţa „băieţilor deştepţi” din energie, însă sumele care se câştigă în această afacere de intermediere sunt aşa de mari încât nimeni nu avea interes să vorbească despre asta.

Atunci a fost momentul în care preşedintele României a ieşit şi a spus că există „băieţii deştepţi”care câştigă sume imense din intermedierea energiei produse de stat. De aceea este absurd ca astăzi o asemenea poveste să se întoarcă împotriva preşedintelui şi împotriva noastră, a celor care lucram pe atunci cu preşedintele.

CITEŞTE ÎN CONTINUARE