Întoarcerea diasporei ar putea rezolva criza forţei de muncă din România, susţine Nicuşor Dan
Nicuşor Dan abordează subiectul diasporei, subliniind potenţialul acesteia de a contribui la dezvoltarea ţării.
Întoarcerea diasporei ar putea rezolva criza forţei de muncă din România, susţine Nicuşor Dan
În declaraţiile sale de la B1 TV şi într-o postare pe Facebook, edilul a evidenţiat competenţele şi experienţa acumulate de românii din străinătate.
„Oamenii au plecat din cauza sărăciei şi a nedreptăţii. Faptul că se descurcă în străinătate, într-un mediu competitiv unde concurează cu polonezi, portughezi şi alte naţionalităţi, demonstrează că sunt profesionişti pricepuţi în domeniile lor", a explicat Nicuşor Dan.
Primarul general, care a studiat în Franţa timp de şase ani, a subliniat că înţelege personal provocările vieţii în străinătate: „Ştiu ce înseamnă să fii departe de casă şi să simţi dorul celor dragi".
În viziunea sa, revenirea acestor profesionişti ar putea să rezolve nu doar criza forţei de muncă din diverse sectoare, ci ar aduce şi un plus de expertiză în domenii precum afaceri, educaţie, medicină, agricultură şi construcţii.
Totuşi, Nicuşor Dan atrage atenţia că pentru a-i convinge pe români să se întoarcă, este necesară o schimbare fundamentală în comportamentul clasei politice. „Nu doar banii îi determină pe români să plece, ci şi lipsa de respect manifestată de politicieni în ultimii 30 de ani", a precizat edilul, adăugând că instituţiile statului trebuie să funcţioneze corect şi să creeze un mediu propice pentru valorificarea talentului şi a muncii.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO