Înalți oficiali ai Elveției se pregătesc să negocieze concesii privind tarifele de import în timpul unei vizite la Washington, după ce mari companii elvețiene au anunțat investiții – record în Statele Unite.
Țara cantoanelor este cel de-al șaptelea mare investitor în SUA, “un ou de aur” pentru America, consideră Klaus Stoehlker, consultant de relații publice din Zürich: „Din punct de vedere economic, Elveția face parte din SUA. Nu vor sparge acest ou de aur”, a relatat miercuri Reuters.
Oficialii elvețieni vor testa săptămâna aceasta dacă angajamentele economice majore față de SUA îi pot ajuta să obțină unele concesii în privința tarifelor de import, după ce marile firme farmaceutice Roche și Novartis au anunțat investiții de 73 de miliarde de dolari în SUA.
Ministrul Finanțelor, Karin Keller-Sutter, și ministrul Economiei, Guy Parmelin, vor încerca să-l convingă pe Donald Trump să renunțe la tarifele vamale impuse Elveției, etalând forța financiară a țării lor înainte de data aplicării noilor taxe.
Parlamentul elvețian e convins că evidențierea angajamentelor financiare importante ale firmelor elvețiene în Statele Unite, cele prezente și cele planificate pentru viitor, ar fi singura cale pentru a determina SUA să renunțe la măsurile tarifare: „Este singura cale”, a explicat Sibel Arslan, vicepreședinta comisiei pentru relații externe, evidențiind și incertitudinea privind succesul acestei strategii.
Companiile din Elveția sunt și mari surse de venit pentru importanți investitori americani, precum BlackRock și Vanguard Group, care dețin participații semnificative în corporațiile sale.
În ciuda angajamentului economic față de SUA, autoritățile de la Berna au subliniat că administrația Trump nu ar trebui să ia forța financiară a țării „ca un dat”. Ministrul Economiei a avertizat că noile tarife ar putea „să pună frână anumitor investiții în SUA”, iar parlamentara Arslan a subliniat că Elveția nu ar trebui să fie subestimată.
Potrivit datelor furnizate de Banca Mondială, Elveția a avut în anul 2023 un PIB pe cap de locuitor de aproximativ 100.000 de dolari, cu aproximativ 20 de procente mai ridicat decât cel al Statelor Unite. Elveția este nominalizată, de asemenea, cu de trei ori mai multe companii pe cap de locuitor decât SUA, în clasamentul anual Fortune Global 500, în frunte cu branduri precum Nestlé, Glencore, Roche și Novartis.
Consultantul Klaus Stoehlker, o voce a Zürich-ului extrem de influentă în domeniul relațiilor publice, apreciază că, având în vedere dificultățile pe care chiar și aliații lui Trump le-au avut în a-l convinge să renunțe la tarife, delegația elvețiană este într-o „călătorie a speranței” la Washington.
„Dar anunțurile noilor investiții majore sunt cea mai puternică armă pe care Elveția o poate folosi pentru a-i aminti lui Trump de legăturile economice strânse dintre cele două țări”, a precizat Stoehlker.
„Din punct de vedere economic, Elveția face parte din SUA” consideră Klaus Stoehlker și „Nu vor sparge acest ou de aur elvețian.”
Inițial, Donald Trump a anunțat tarife de 31 % pentru Elveția, mult mai mari decât pentru restul țărilor europene, însă acestea au fost reduse la 10 % și amânate pentru trei luni, după o convorbire telefonică între Trump și Karin Keller-Sutter, președinta în exercițiu a Elveției.