Ioan Rus: Sunt locuri unde Poliţia Locală se manifestă mai mult ca agent electoral al primarului

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus, spune că există "locuri sau momente" în ţară unde "Poliţia Locală se manifestă mai mult ca agent electoral privat al primarului", în Mureş fiind înregistrat cel mai grav dintre cazuri, în urma căruia şeful acestei structuri este cercetat penal.

Urmărește
777 afișări
Imaginea articolului Ioan Rus: Sunt locuri unde Poliţia Locală se manifestă mai mult ca agent electoral al primarului

Ioan Rus (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că există "locuri sau momente" în ţară unde "Poliţia Locală se manifestă mai mult ca agent electoral al primarului" şi că, în cadrul analizei pe care o va face, după alegeri, un capitol separat îl vor constitui rolul Poliţiei Locale în desfăşurarea alegerilor şi chiar "schimbarea prerogativelor acestui tip de Poliţie".

El a spus că cel mai grav caz a fost înregistrat în Mureş, unde şeful Poliţiei Locale, Valentin Bretfelean, este cercetat penal pentru abuz în funcţie.

"Eu am mai spus, noi am avut întâlniri zonale cu toate structurile ministerului, că sunt locuri unde constatăm că Poliţa Locală se manifestă mai mult ca agent electoral al primarului în funcţie, decât ca instituţie menită şi ea să apere ordinea şi siguranţa cetăţeanului şi chestiuni ce ţin de ordinea de drept într-o comunitate. În aceeaşi categorie încadrez şi atitudinea şefului Poliţiei Locale din Mureş şi fiindcă am încadrat-o acolo, are un dosar penal şi este deferit Parchetului pentru abuz în serviciu. Nu pentru asta este făcută şi este plătită de comunitate Poliţia Locală. Nu peste tot este aşa. Sunt locuri unde Poliţia Locală îşi face treaba, dar sunt locuri sau momente în care se manifestă ca şi un agent electoral privat al primarului în funcţie - egal că-i PSD, PDL, PNL sau din care partid face parte primarul. (...) S-a făcut anchetă, s-a deferit Parchetului, este în acest moment cercetat penal. De acolo încolo nu ştiu ce vor face ei, mai departe, ceea ce ştiu sută la sută e că după finele acestei alegeri, în interiorul unei analize mari, care se va face, referitor la întreg procesul de desfăşurare, unul dintre capitole va fi şi rolul Poliţiei Locale în desfăşurarea acestei alegeri şi vom vedea în ce măsură aceste concluzii ne vor face să gândim în vreun fel sau altul chiar schimbarea prerogativelor acestui tip de Poliţie", a declarat Rus.

El a arătat că există locuri unde poliţiştii locali "se manifestă ca agent electoral al celui care îi plăteşte", deşi "cel care îi plăteşte nu e primarul şi nici Consiliul Local, ci comunitatea".

"Dacă (poliţiştii locali) stau să păzească afişe, să le păzească pe toate. Analiza finală ne va spune ce erori sunt în atribuţiile acestei structuri. De nivelul acesta, ca şeful Poliţiei Locale să fie deferit justiţiei, (Bretfelean) este singurul din ţară. Altfel, implicarea lor în campania electorală, la modul că sunt susţinători ai celor care deţin în acest moment puterea - s-au mai întâlnit cazuri, le-am corectat din mers", a spus Rus.

El a arătat că "o analiză solidă asupra întregului proces electoral" va fi făcută "săptămâna viitoare cândva", întrucât trebuie pregătită foarte bine organizarea alegerilor generale.

"Să vedem exact unde au fost vulnerabilităţi, care instituţii nu şi-au făcut treaba de nota 7, care de 9,75 etc. Şi în această analiză vom avea şi concluzii şi eventuale soluţii privitoare la unele schimbări. Nu pot să anticipez în acest moment, pentru că acestea sunt nişte rapoarte care vor veni din fiecare judeţ. Atunci s-ar putea ca ceea ce constatăm negativ în Mureş să constatăm ca fiind pozitiv în Botoşani, nu ştiu, atunci trebuie găsită o soluţie articulată poate cu posibilitatea de a fi elastic în decizie, într-o zonă faţă de alta… Poliţiile locale sunt un experiment la noi, dar au o tradiţie în ţările europene, unele lucruri presupun existenţa unei democraţii bine fundamentate. (…) Vom analiza cu seriozitate acest lucru", a spus Rus.

Pe de altă parte, Rus a afirmat că 50.000 de angajaţi ai MAI sunt "angrenaţi direct sau indirect de alegerile locale", iar acelaşi lucru se va întâmpla şi în toamnă.

"Aţi observat pe parcursul acestei luni de campanie electorală au fost evenimente de toate felurile, unele dintre ele obligatoriu de sancţionat, deci de la distrugeri de materiale publicitare, la agresiuni şi până la mită electorală. Prima dată în istoria postdecembristă avem arestaţi pentru mită electorală. Şi evenimente mai grave, dar nu de natură să ne facă să avem vreo îndoială în ceea ce priveşte corectitudinea acestor alegeri şi buna lor desfăşurare. (...) Pentru a fi sută la sută în regulă, până la finele lor, adică până deseară, ne-am repartizat - eu sunt azi în Cluj, în Târgu Mureş, Harghita, Covasna şi Prahova, astfel încât până diseară voi fi în Bucureşti, pe măsură ce încep să se adune rezultatele parţiale", a spus el.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, sâmbătă, de Prefectura Mureş, mai mulţi polişiti locali au fost reclamaţi că aplică, la aviziere şi pe uşile de acces în blocuri, "afişe autocolante al căror conţinut este de natură a crea panică în rândul populaţiei", iar echipa de cercetare din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mureş "a constatat existenţa unor afişe autocolante care aveau antetul Primăriei municipiului Târgu Mureş şi purtau semnătura edilului".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici