Iohannis a plecat, dar beneficiile vor rămâne pentru restul vieţii. Iată cu ce va rămâne fostul preşedinte

Publicat: 12 02. 2025, 12:02
Actualizat: 12 02. 2025, 12:12
Iohannis va avea parte de o serie de drepturi după plecarea de la Cotroceni.
 
Conform Legii 406/2001, persoanele care au avut calitatea de şef al statului român beneficiază pe durata vieţii de o serie de drepturi şi avantaje.
  • a) folosinţă gratuită a unei locuinţe de protocol, cu destinaţia de reşedinţă, care cuprinde şi un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar;
  • b) o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată Preşedintelui României în exerciţiu (circa 25.000 de lei);
  • c) pază şi protecţie, precum şi folosinţă gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Pază, potrivit reglementărilor în vigoare.
  • Control medical gratuit la Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”