Prima pagină » Politic » Iohannis a semnat decretul prin care ia act de demisia Gabrielei Firea

Iohannis a semnat decretul prin care ia act de demisia Gabrielei Firea

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul prin care se ia act de demisia Gabrielei Firea.
Iohannis a semnat decretul prin care ia act de demisia Gabrielei Firea
Andreea Tobias
14 iul. 2023, 17:50, Politic

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat următoarele decrete:

– Decret prin care se ia act de demisia doamnei Gabriela Firea, ministrul familiei, tineretului şi egalităţii de şanse, şi se constată încetarea funcţiei de membru al Guvernului

– Decret prin care se desemnează domnul Bogdan-Gruia Ivan, ministrul cercetării, inovării şi digitalizării, ca ministru al familiei, tineretului şi egalităţii de şanse, interimar, informează Administraţia Prezidenţială.

Gabriela Firea a demisionat

Gabriela Firea şi-a dat vineri demisia din funcţia de ministru al Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, potrivit unor surse politice. Demisia vine în urma scandalului legat de „azilele groazei” şi survine după cea a ministrului Muncii, Marius Budăi, înregistrată joi.

„Am decis, cu mare regret, dar hotărâtă şi cu fruntea sus, să plec din Guvernul României. Am avut acum câteva minute o întâlnire cu domnul prim-ministru Marcel Ciolacu în care i-am prezentat demisia din funcţia de ministru al Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse. Nu am de ce să mă ruşinez, nu am nicio vină, nu aş fi acceptat să se întâmple ceva rău cu vreo persoană şi să nu reacţionez”, a scris pe Facebook Gabriela Firea.