- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (20.03.2019, 18:53)
- Alexandru Costea
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Iohannis a sesizat Curtea Constituţională asupra modificărilor la Legea administraţiei publice locale
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis CCR, miercuri, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 în care arată că cele două camere ale Parlamentului au adoptat două forme diferite ale actului normativ.
Urmărește
178 afișări
Iohannis a sesizat, miercuri, CCR asupra modificărilor la Legea administraţiei publice locale
„Legea pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 a fost adoptată prin încălcarea competenţei primei Camere sesizate, Camera Deputaţilor, care nu a dezbătut textul şi soluţiile adoptate de Senat”, arată Klaus Iohannis în textul sesizării, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Totodată, şeful statului menţionează că, în forma adoptată, legea nu are în vedere principiile constituţionale prin care nu poate fi adoptată de o singură Cameră.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
"Potrivit expunerii de motive a legii criticate, în practica judiciară s-au pronunţat hotărâri judecătoreşti de dizolvare a unor consilii locale, aceste instanţe considerând că termenul de 2 luni prevăzut la art. 55 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 215/2001 curge de la data ultimei şedinţe, în timp ce alte instanţe au respins cererile de dizolvare a unor consilii locale, cu motivarea că acest termen de 2 luni se socoteşte pe luni pline. În toate cazurile instanţele nu au ţinut seama că, potrivit interpretării coroborate a dispoziţiilor legii, consiliile pot lucra de la data constituirii lor şi până la data când legea prevede încheierea mandatului. De asemenea, în expunerea de motive a legii criticate s-a mai arătat că «Aceleaşi argumente sunt valabile şi pentru prevederile literei b) ale alin. (1) din art. 55, referinţele la intervalul de timp de 3 luni neprevăzând data de început a acestui interval.»", explică preşedintele Iohannis.
Scopul urmărit de iniţiatorii legii este: „Prin stabilirea unei date de la care începe să curgă intervalul în care se poate declara dizolvarea de drept conştientizează şi consilierii locali care în acest context au un reper palpabil privind posibilitatea de a fi dizolvat de drept organismul din care fac parte şi ar putea lua măsuri în acest sens”.
"Aşadar, scopul iniţiativei legislative l-a constituit reglementarea momentului de la care se calculează termenele prevăzute pentru dizolvarea de drept a consiliului local/judeţean prevăzute la art. 55 alin. (1) lit. a) şi b) coroborat cu art. 99 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, instituirea unei excepţii privind inaplicabilitatea sancţiunii dizolvării de drept a consiliului local/judeţean în lipsa convocării în termenul legal la şedinţă, ori în cazul convocării fără respectarea dispoziţiilor privind modul de convocare, precum şi republicarea Legii nr. 215/2001", conform documentului trimis de preşedinte la CCR.
Potrivit sesizării de neconstituţionalitate, există "o deosebire majoră" între forma adoptată de Camera decizională şi forma adoptată de prima Cameră sesizată, Camera Deputaţilor, modificare ce reprezintă "o schimbare a filosofiei legii şi a propunerii iniţiale, cu impact major asupra semnificaţiei duratei mandatului unui consiliu local/judeţean constituit în urma desfăşurării alegerilor locale generale şi/sau parţiale, după caz şi respectiv a situaţiilor în care va mai fi posibilă dizolvarea de drept a consiliului local/judeţean".
"Art. 75 din Legea fundamentală stabileşte competenţe de legiferare potrivit cărora fiecare dintre cele două Camere are, în cazurile expres definite, fie calitatea de primă Cameră sesizată, fie de Cameră decizională. Ţinând seama de indivizibilitatea Parlamentului ca organ reprezentativ suprem al poporului român, Constituţia nu permite adoptarea unei legi de către o singură Cameră, fără ca proiectul de lege să fi fost dezbătut şi de cealaltă Cameră. Acest articol a introdus, după revizuirea şi republicarea Constituţiei României în octombrie 2003, soluţia obligativităţii sesizării, în anumite materii, ca primă Cameră, de reflecţie, a Senatului sau, după caz, a Camerei Deputaţilor şi, pe cale de consecinţă, reglementarea rolului de Cameră decizională, pentru anumite materii, a Senatului şi, pentru alte materii, a Camerei Deputaţilor, tocmai pentru a nu exclude o Cameră sau alta din mecanismul legiferării", mai arată Iohannis
Preşedinţia notează că Senatul, adoptând, în calitate de Cameră decizională, Legea pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, "a sustras dezbaterii şi adoptării primei Camere sesizate modificări care vizau aspecte esenţiale în structura şi filosofia legii".
Sesizarea de neconstituţionalitate mai prevede că "prevederile criticate instituie un paralelism legislativ care lipseşte dispoziţia în discuţie de claritate şi previzibilitate".
Un articol din legea criticată prevede introducerea unui nou alineat cu următorul cuprins: "(3) Exercitarea mandatului consiliului local debutează la data adoptării hotărârii prevăzută la alin. (2). Durata mandatului consiliului local reprezintă durata între data de constituire a consiliului local, în urma desfăşurării alegerilor locale generale şi ziua anterioară datei de constituire a noului consiliu local, ca urmare a desfăşurării unor noi alegeri locale generale".
"Norma criticată contravine dispoziţiei prevăzute la art. 38 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, conform căreia «Consiliul local îşi exercită mandatul de la data constituirii până la data declarării ca legal constituit a consiliului nou-ales.» Aşadar, prevederile criticate, pe de o parte, le dublează pe cele care prevăd momentul de început al mandatului consiliului local, iar pe de altă parte, intră în contradicţie cu cele care se referă la momentul de încetare a mandatului consiliului local. Dacă norma aflată în vigoare prevede «data declarării ca legal constituit a consiliului nou-ales», dispoziţia introdusă în legea dedusă controlului de constituţionalitate se referă la «ziua anterioară datei de constituire a noului consiliu local». O atare contradicţie este una contrară art. 1 alin. (5) din Constituţie", a mai spus Klaus Iohannis.
Şeful statului argumentează că "paralelismul legislativ şi neclaritatea textului criticat pot genera o prelungire a mandatelor consilierilor locali contrară art. 38 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 şi, implicit, art. 1 alin. (5) din Constituţie".
"Din această perspectivă, apreciem că norma criticată este una lipsită de predictibilitate şi totodată, de natură să lipsească de efecte dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 215/2001", precizează Iohannis.
Legea pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 a fost transmisă de Parlament spre promulgare Preşedintelui României în data de 2 martie 2019.
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Klaus Iohannis, cel care a nesfințit Calendarul Alegerilor Prezidențiale la români, ți-a rebotezat Ignatul: Ziua Renașterii Porcilor
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: Viorica Dăncilă, la summit-ul social tripartit de la Bruxelles: Am obţinut finalizarea negocierilor pe 75 de dosare cu impact major la nivelul UE | VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Nava rusă scufundată a fost victima unui „act de terorism”, susține compania proprietară. Care este adevărul din spatele misiunii secrete în Siria?
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Chef Florin Dumitrescu a dezvăluit secretul! Ce face în fiecare an, de Crăciun + ce spun fiicele sale despre jurizarea de la MasterChef
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe