Prima pagină » Life-Inedit » Iohannis: Am convingerea că România va intra în Schengen, dar să nu ne legăm de o anumită dată

Iohannis: Am convingerea că România va intra în Schengen, dar să nu ne legăm de o anumită dată

Preşedintele Klaus Iohannis a spus marţi că are convingerea că România va deveni membru cu drepturi depline al spaţiului Schengen, dar spune că nu trebuie „să ne legăm neapărat de o anumită dată”.
Iohannis: Am convingerea că România va intra în Schengen, dar să nu ne legăm de o anumită dată
Cosmin Pirv
20 dec. 2022, 14:48, Politic

„În ce priveşte Schengen, eu am convingerea 100% că România va deveni parte a spaţiului Schengen, însă v-aş ruga şi pe toţi colegii dumneavoastră să nu ne legăm neapărat de o anumită dată. Acelaşi lucru l-am spus şi când se vehicula ca dată ultimativă 8 decembrie. Şi dacă vă amintiţi am spus că pentru mine nu ziua de 8 decembrie este o miză, ci intrarea României în Schengen”, a declarat şeful statului, la Caracal.

Conform acestuia, intrarea României în Schengen rămâne o prioritate naţională.

„România va intra în Schengen, dar acum, la acest moment, nu cred că putem să ne legăm de o dată, de februarie, de martie, speranţa şi cred că nu mă înşel a mea este ca în 2023 România să intre în Schengen cu drepturi depline. Nu o anumită dată când se discută este miza, ci intrarea în Schengen e miza, dar sigur, deja, Consiliul JAI din martie ar fi un prilej bun pentru a discuta această chestiune. În momentul în care cele două chestiuni, votul Austriei, respectiv votul mixt al Olandei sunt lămurite, cu siguranţa Consiliul JAI va fi convocat şi sunt optimist la un rezultat pozitiv”, a mai spus Iohannis.