Iohannis, către absolvenţii Institutului Naţional al Magistraturii: Îmi doresc ca la finele mandatului să avem o Românie fără corupţie

Publicat: 02 02. 2016, 13:37
Actualizat: 04 04. 2020, 18:16

„În anul ce a trecut România a făcut paşi importanţi în materie de justiţie, pe calea consolidării statului de drept, în lupta anti-corupţie şi, mai presus de toate, în obiectivul de a fi o democraţie mai puternică, în serviciul cetăţenilor săi. Activitatea magistraţilor a fost, este şi va fi esenţială în acest sens”, a spus şeful statului, la ceremonia de primire a absolvenţilor INM, care a avut loc la Palatul Cotroceni.

Iohannis a mai spus că garantarea independenţei justiţiei şi consolidarea statului de drept sub toate aspectele sale sunt priorităţi ale mandatului său. „Îmi doresc ca la finele acestuia, cetăţenii noştri să poată spune că trăiesc într-o Românie fără corupţie, în care legea este lege pentru toţi, într-o societate care s-a reaşezat pe principiile integrităţii şi corectitudinii. (…) Dumneavoastră reprezentaţi viitorul, nu doar pentru că sunteţi foarte tineri, ci şi pentru că aţi studiat cu tenacitate şi v-aţi angajat pe un drum care presupune a fi în serviciul public şi implică foarte multă răspundere”, le-a mai spus şeful statului.

Preşedintele a adăugat că oamenii au aşteptări mari de la magistraţi, de la întregul corp al celor care formează autoritatea judecătorească, iar garantarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor în administrarea justiţiei, în limitele şi rigorile legii, este esenţială.