Iohannis cheamă miercuri partidele la consultări pe tema legislaţiei din domeniul Justiţiei

Publicat: 22 10. 2018, 13:25
Actualizat: 28 03. 2019, 23:50

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a trimis luni, 22 octombrie a.c., o scrisoare preşedinţilor partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, prin care îi invită la consultări, la Palatul Cotroceni, pe tema legislaţiei din domeniul justiţiei.”, se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, remis MEDIAFAX.

Programul consultărilor va fi următorul:

Miercuri, 24 octombrie 2018

Ora 15:00 – Partidul Social Democrat (PSD)
Ora 15:30 – Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE);
Ora 16:00 – Partidul Naţional Liberal (PNL);
Ora 16:30 – Uniunea Salvaţi România (USR);
Ora 17:00 – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR);
Ora 17:30 – Partidul Mişcarea Populară (PMP);
Ora 18:00 – Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.

Administraţia Prezidenţială precizează că fiecare delegaţie poate fi formată din maximum cinci persoane.

Discuţiile vin în contextul avizului Comisiei de la Veneţia şi a criticilor aduse de această instituţie cu privire la OUG privind legile justiţiei şi Codurile Penale.

De altfel, preşedintele Klaus Iohannis a cerut, vineri, demisia ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, ca urmare a criticilor forului european.

„Sub pretextul implementării recomandărilor Comisiei de la Veneţia în cuprinsul Ordonanţei de Urgenţă 92/2018, a inclus prevederi fără nicio legătură cu acestea, ba chiar contrare lor, de natură să sporească îngrijorarea partenerilor europeni. Preşedintele României menţionează că acesta este un nou episod dintr-un lung şir de decizii controversate luate de acest ministru în timpul mandatului său. În acest mod, Ministrul Justiţiei şi-a compromis definitiv credibilitatea, motiv întemeiat pentru a-şi prezenta demisia din funcţie”, se arăta într-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, remis vineri MEDIAFAX.