- Home
- Politic
- RIGA, (11.06.2024, 12:16)
- Gabriel Pecheanu
Iohannis, copreşedinte B9: Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc de securitate pentru statele noastre
Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc de securitate pentru statele noastre şi pentru securitatea europeană, spune Klaus Iohannis la a Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9), pe care îl coprezidează alături de preşedintele Letoniei, Edgars Rinkēvičs, şi de cel al Poloniei, Andrzej Duda.
Urmărește
287 afișări
Iohannis, copreşedinte B9: Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc de securitate pentru statele noastre
„Sunt convins că întâlnirea noastră de astăzi, înaintea Summitului NATO aniversar de la Washington, se va dovedi productivă. Pe măsură ce evoluţii regionale dramatice continuă să solicite, tot mai mult, atenţie şi coordonare depline, trebuie să acţionăm pentru a aduce valoare-adăugată Alianţei în ansamblul său. Trebuie să acţionăm pentru mai multă solidaritate, dialog şi cooperare. Acestea sunt şi trebuie să rămână fundamentul forţei şi rezilienţei noastre comune. Prin viziunea şi acţiunile noastre comune, Formatul B9 a contribuit la consolidarea posturii de descurajare şi apărare a NATO, de la Marea Neagră la Marea Baltică. Şi, dragi colegi, trebuie să continuăm pe această cale”, spune Klaus Iohannis.
Şeful statului apreciază că „Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc de securitate”.
„Trebuie să rămânem concentraţi pe îmbunătăţirea securităţii pe Flancul Estic al NATO, mai ales în regiunea Mării Negre. Astfel, vom întări securitatea regională şi euroatlantică şi a tuturor celor 32 de Aliaţi. Continuarea şi creşterea sprijinului nostru pentru Ucraina, atât timp cât este nevoie. Alţi parteneri NATO vulnerabili, în special Republica Moldova, ar trebui să primească, de asemenea, atenţia noastră şi asistenţă pentru consolidarea rezilienţei. Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc de securitate pentru statele noastre şi pentru securitatea europeană. Trebuie să fim pregătiţi să acţionăm în consecinţă! Noi, Aliaţii NATO de pe Flancul Estic, ne aflăm în prima linie de contracarare a efectelor negative ale acestui război devastator”, încheie Iohannis.
La eveniment participă şi secretarul general NATO, Jens Stoltenberg.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe