Prima pagină » Politic » Iohannis: De luni începem strângerea de semnături pentru candidatura la prezidenţiale

Iohannis: De luni începem strângerea de semnături pentru candidatura la prezidenţiale

Partidele din ACL vor începe de lunea viitoare strângerea de semnături pentru candidatul la prezidenţiale al alianţei, a declarat, miercuri, preşedintele PNL Klaus Iohannis, precizând că din acel moment se va intra "sută la sută în precampania electorală".
Iohannis: De luni începem strângerea de semnături pentru candidatura la prezidenţiale
Indira Crasnea
06 aug. 2014, 10:56, Politic

De asemenea, preşedintele PDL Vasile Blaga a anunţat, într-o conferinţă de presă comună cu Iohannis, că pe 31 august se vor întruni la Iaşi grupurile parlamentare ale ACL şi pe 5-6 septembrie se va întruni, la Braşov Liga Aleşilor Locali ai ACL, „1.600 de primari şi preşedinţi de Consilii Judeţene”.

Iohannis a remarcat că, faţă de contracandidaţii de la PSD, ACL are „o abordare nouă, proaspătă, dorinţa de schimbare şi două echipe care vor face o campanie excepţională”.