Prima pagină » Politic » Iohannis: „Deocamdată situaţia nu ne duce cu gândul la o carantină sau la un lockdown”/ Ce spune despre cum vor sărbători românii Crăciunul

Iohannis: „Deocamdată situaţia nu ne duce cu gândul la o carantină sau la un lockdown”/ Ce spune despre cum vor sărbători românii Crăciunul

Iohannis: „Deocamdată situaţia nu ne duce cu gândul la o carantină sau la un lockdown”/ Ce spune despre cum vor sărbători românii Crăciunul

Preşedintele Klaus Iohannis spune că, deocamdată, „situaţia nu ne duce cu gândul la o carantină sau la un lockdown”.

„Aflăm de la buletinele de ştiri că la noi pandemia este în extindere, dar în realitate lucrurile la noi au fost gestionate până acum bine”, spune Klaus Iohannis.

El precizează că unele state, cum ar fi Franţa şi Germania, au un număr de cazuri mult mai mare decât România, raportat la populaţie.

„Din păcate, s-a ajuns în unele state europene să se ia măsuri drastice. Noi nu ne dorim acest lucru. De aceea de fiecare dată spun autorităţilor şi românilor să combată eficient extinderea epidemiei. (…) Nu ne dorim un aşa numit lockdown. Deocamdată situaţia nu ne duce cu gândul la o carantină sau la un lockdown”, spune Iohannis.

România înregistrează miercuri un nou record de cazuri noi de infectare cu coronavirus: 5.343. În ultimele 24 de ore au fost raportate 107 decese. Un record se înregistrează şi în terapia intensivă: sunt internate 861 de persoane.

 

Iohannis: Anul acesta ne vom întoarce la ce înseamnă sărbătoarea Crăciunului

Anul acesta ne vom întoarce la ce înseamnă sărbătoarea Crăciunului: este sărbătoarea în şi cu familia, spune preşedintele Klaus Iohannis.

Răspunzând la o întrebare despre sărbătorile de iarnă, preşedintele a spus că restricţiile care sunt în vigoare sunt cele pe care le cunoaştem cu toţii, dar în acelaşi timp el nu crede că în acest an sărbătorile de iarnă vor fi ca în alţi ani.

„Cu siguranţă vor fi restricţii în vigoare, cu siguranţă se va putea călători în mai puţine locuri. De exemplu, în străinătate este foarte dificil de călătorit din cauza multiplelor restricţii care există în diferite state”, a afirmat Iohannis.

Preşedintele este de părere că anul acesta ne vom întoarce „la ce înseamnă sărbătoarea Crăciunului: este sărbătoarea în şi cu familia”.

CITEŞTE ŞI Iohannis: Nu circulaţia pe timp de noapte răspândeşte pandemia, ci petrecerile