„(…)Nu mi s-a părut că se fac presiuni asupra ministrului Justiţiei. (…) Este un profesionist renumit şi cu siguranţă poziţia cu care va ieşi, atunci când va ieşi, va fi una fundamentată juridic”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, solicitat să precizeze dacă este de părere că analiza activităţii DNA va fi făcută fără presiuni politice.
Preşedinteel Klaus Iohannis a afirmat că va avea în zilele următoare o discuţie cu ministrul Justiţiei.
„Cu domnul ministru al Justiţiei voi avea în zilele următoare o discuţie. Dacă va fi nevoie voi avea o discuţie şi cu doamna Kovesi. Şi dacă tot va mai fi nevoie este posibil să avem o discuţie şi în trei”, a spus Iohannis.
Întrebat dacă întrevede motive pentru revocarea Laurei Codruţa Kovesi de la şefia DNA, în contextul în care Comisia parlamentară de anchetă a alegerilor prezidenţiale din anul 2009 i-a înaintat un raport din care reiese că şefa DNA s-a aflat în casa lui Gabriel Oprea, în noaptea alegerilor, alături de şefii serviciilor de informaţii, Klaus Iohannis a precizat că „raportul este în analiză”.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi seară, ca a avut o întâlnire cu premierul Viorica Dăncilă şi cu preşedintele PSD Liviu Dragnea, unul dintre subiectele discutate fiind şi despre justiţie.
Preşedintele a spus că premierul Dăncilă i-a relatat că ministrul Justiţiei Tudorel Toader are „mână liberă” în ceea ce priveşte o decizie referitoare la procurorul-şef al DNA Laura Kovesi.
Iohannis: Momentan, nu văd motive pentru revocarea Laurei Codruţa Kovesi
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că nu vede, „momentan”, motive pentru revocarea procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.
„Revocarea constat că este o preocupare intensă în spaţiul public. Momentan, sincer, nu văd motive de revocare, dar s-ar putea să existe unele pe care nu le cunosc eu şi pe care le cunoaşte ministrul Justiţiei. În acest caz, cu siguranţă domnul ministru va veni extrem, extrem de bine documentat dacă ar solicita aşa ceva. Acum, nu cunosc motive de revocare. (…) M-ar surprinde, ca aşa, cvasi peste noapte, să apară motive serioase şi bine fundamentate pentru o ipotetică solicitare de revocare”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.
Citeşte şi: Iohannis: Nişte penali fac o încercare disperată să atace DNA/ DNA face o treabă foarte bună
Citeşte şi: Nina Iliescu denunţă ştirile false privind pensia sa: Producţia de „fake news”, industrie de viitor/ Ce sumă primeşte lunar
Citeşte şi: Viorica Dăncilă, prima vizită externă la Bruxelles, unde se va întâlni cu liderii europeni. Subiectele aflate pe agenda premierului
Citeşte şi: Dragnea primeşte ceea ce a cerut: Parlamentul face Comisie de anchetă privind verificarea activităţii directorului SPP
Citeşte şi: Dragnea, reacţie ironică după declaraţiile lui Kovesi: Sunt liniştit; probele nu s-au falsificat
Citeşte şi: Înzestrarea Armatei Române. Achiziţionarea sistemelor HIMARS şi hotărârea privind programul pentru corvete multifuncţionale, aprobate în şedinţă de Guvern