Iohannis, despre eventuala sa demisie: O temă vehiculată din motive populiste şi electoraliste

  • Demisia din funcţia de preşedinte al României „este o temă vehiculată din motive populiste şi electoraliste”, spune Klaus Iohannis.
  • „În Constituţie scrie foarte clar şi îmi spune că trebuie să stau până predau mandatul preşedintelui nou ales”, adaugă el.
Urmărește
86 afișări
Imaginea articolului Iohannis, despre eventuala sa demisie: O temă vehiculată din motive populiste şi electoraliste

Iohannis, despre eventuala sa demisie: O temă vehiculată din motive populiste şi electoraliste

„Cred că este o temă vehiculată din motive populiste şi electoraliste, pentru că noi aşa funcţionăm, după Constituţie. Şi atunci când am fost ales, peste şase milioane de români ne-au dat votul pentru ca să fac lucrurile ca la carte. Iar cartea este Constituţia şi în Constituţie scrie foarte clar şi îmi spune că trebuie să stau până predau mandatul preşedintelui nou ales. Cred că am lămurit cu asta toată discuţia şi oricum nu cred că despre asta trebuie să vorbim. Eu oricum peste puţine luni plec şi ce-am făcut este de domeniul trecutului. Mi le asum şi pe cele bune şi pe cele rele. Dar acum trebuie să ne pregătim pentru noi alegeri”, spune Klaus Iohannis.

El afirmă că România trebuie să aleagă un preşedinte şi românii „trebuie să înţeleagă că asta este tema pe care trebuie să o discutăm”.

„Nu văd sincer o utilitate în discuţii prelungite despre dacă trebuia să stau sau nu trebuia să stau. Nu asta este tema. Candidaţii şi cei interesaţi de România să poftească în faţă şi să spună ce vor ei să facă pentru România. Cum vor ei să ducă România mai departe şi la ce să se aştepte românii de la ei pentru următorii ani. Acestea sunt temele care după părerea mea sunt importante şi ar fi foarte util să ne concentrăm pe acestea. Sigur sunt şi alte teme de mare actualitate. Bugetul trebuie să avem cât mai repede un buget pentru a avea un comportament predictibil. Lumea vrea să ştie ce se întâmplă, cum va funcţiona economia şi aşa mai departe. Deci cred că între timp cam toată lumea a înţeles care sunt aceste teme, indiferent dacă le-am repetat sau nu. Şi cu siguranţă vor mai fi astfel de abordări, fiindcă suntem într-o campanie electorală şi fiecare încearcă să se profileze cumva, dar cred că cei care merg să voteze trebuie să-şi articuleze aşteptările şi ele clar sunt legate de ce va fi de acum încolo, nu ce a fost până acum”, încheie Iohannis.

Opoziţia îi cere lui Klaus Iohannis să demisioneze din funcţie, iar preşedintele Senatului să preia interimar funcţia de şef al statului până la alegeri.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici