Prima pagină » Politic » Preşedintele nu vede cu ochi buni traseismul politic. Klaus Iohannis: „E o boală gravă a politicii româneşti”

Preşedintele nu vede cu ochi buni traseismul politic. Klaus Iohannis: „E o boală gravă a politicii româneşti”

Preşedintele Klaus Iohannis a spus, miercuri, în contextul în care mai mulţi primari au migrat în alte partide, înainte de alegeri, că „nu vede cu ochi buni aceste racolări”.
Preşedintele nu vede cu ochi buni traseismul politic. Klaus Iohannis: „E o boală gravă a politicii româneşti”
Otilia Serescu
12 aug. 2020, 18:41, Politic

„Nu văd cu ochi buni aceste racolări. Am fost dintotdeauna şi sunt şi acum împotriva traseismului politic. E o boală gravă a politicii româneşti. Ori de câte ori am avut ocazia m-am exprimat public împotriva traseimului politic”, a spus, miercuri, şeful statului.

Deputatul USR Ionuţ Moşteanu a spus, vineri, că PNL că a „transferat”, doar în ultimele zile, peste 30 de primari de la PSD, care se adaugă altor „zeci de traseişti” – primari şi viceprimari PSD transferaţi deja.

„Doar în ultimele zile, peste 30 primari PSD s-au transferat la PNL. Se adaugă altor zeci de traseişti – primari şi viceprimari PSD transferaţi deja. La Piteşti, viceprimarul PSD este candidatul PNL. La Iaşi, PSDistul Chirica. Prin toţi aceşti primari, pesedismul supravieţuieşte”, a scris pe Facebook Ionuţ Moşteanu.

Un alt caz de traseism politic, înainte de alegeri, este cel al lui Cristian Popescu. El a trecut de la PNL la PSD şi urmează să candideze din partea social-democraţilor pentru primăria Sectorului 2.