Iohannis, despre legea privind închisoarea la domiciliu: Aşa, pauşal, nu mi se pare o iniţiativă bună

Publicat: 26 04. 2018, 20:43
Actualizat: 26 03. 2019, 05:13

„Unii dintre cei care au votat se gândesc preventiv că decât să meargă la închisoare mai bine să stea acasă. Măsura nu trebuie eliminată, există şi la nivel european, dar trebuie lămurită, clarificată. Aşa, pauşal , nu mi se pare o iniţiativă bună”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis joi, la Bacău.

Deputaţii au adoptat, miercuri, proiectul de lege privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate, persoanele condamnate pentru fapte de corupţie fiind exceptate din textul legii.

Potrivit proiectului de act normativ, aceste pedepse ar urma să poată fi executate fie la domiciliu, fie doar în zilele de sâmbătă şi duminică într-un centru special înfiinţat, fie prin „echivalent zile muncă în folosul comunităţii”, fie în regim mixt, de „echivalent zile de muncă în folosul comunităţii” si de zile de executare sâmbătă si duminică într-un centru special înfiinţat.

PNL a anunţat că va ataca la CCR această iniţiativă legislativă.