- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (12.05.2022, 13:33)
- Petru Mazilu
Iohannis, despre problemele economice: „De vină este Putin. Nu este cazul să încercăm să aruncăm vina asupra guvernului"
Preşedintele României, Klaus Iohannis, susţine că Guvernul român a luat toate măsurile necesare pentru a ameliora efectele inflaţiei şi ale problemelor economice. Nu acuzaţi clasa politică din România, de vină este războiul declanşat de Putin în Ucraina, a precizat şeful statului.
![Imaginea articolului Iohannis, despre problemele economice: „De vină este Putin. Nu este cazul să încercăm să aruncăm vina asupra guvernului"](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1687/20822721/4/274732229-519619479535704-4351609558169332753-n.jpg?width=560)
Iohannis, despre problemele economice: „De vină este Putin. Nu este cazul să încercăm să aruncăm vina asupra guvernului"
Klaus Iohannis a fost întrebat dacă Guvernul a luat măsurile economice corecte.
„Am toată încrederea că guvernul a luat şi va lua în continuare măsurile care se impun, însă haideţi să vedem un pic de ce am ajuns aici. Această inflaţie şi situaţia economică dificilă, preţurile la energie, toate acestea nu au apărut, fiindcă cineva în România a lucrat prost sau nu şi-a făcut treaba”, a declarat Iohannis.
Potrivit preşedintelui României, vinovat pentru problemele economice mondiale este Vladimir Putin.
„Nu este cazul să încercăm să aruncăm vina asupra guvernului sau asupra Parlamentului sau asupra clasei politice, vinovat este Putin care a declanşat acest război împotriva Ucrainei”, a precizat Klaus Iohannis.
Declaraţiile au fost făcute joi, la finalul vizitei la Spitalul Clinic Colentina din Bucureşti.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/3-main-1739698513.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=20822721&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe