Iohannis, despre sprijinul militar acordat Ucrainei: Nu e bine să dăm toate detaliile adversarului

Preşedintele Klaus Iohannis evită să spună care este sprijinul militar acordat de România Ucrainei: „Nu este foarte bine în timp de război să dai prin media toate detaliile opozantului sau adversarului. Nu este nici logic, nici util”.

Urmărește
442 afișări
Imaginea articolului Iohannis, despre sprijinul militar acordat Ucrainei: Nu e bine să dăm toate detaliile adversarului

„Un sprijin militar important”, spune Klaus Iohannis, întrebat ce sprijin militar va acorda România Ucrainei.

El afirmă că, după ce se termină războiul, cu siguranţă, se pot declara toate detaliile.

„Atunci când e nevoie să se detalieze, Ministerul Apărării va face aceste chestiuni, nu preşedintele României. Dar cred că a observat toată lumea că ieri (marţi- n.r.), în conferinţa de presă, împreună cu preşedintele Zelenski am spus că România sprijină Ucraina umanitar, militar şi aşa mai departe. Eu consider că e un lucru bun, un lucru important... Ucraina luptă pentru libertate, pentru suveranitate, pentru teritoriu naţional şi noi, care suntem pe flancul estic şi ştim cât de grea poate să fie această luptă, îi sprijinim pe ucraineni. Detalii despre aceste chestiuni nu dăm fiindcă nu este foarte bine în timp de război să dai prin media toate detaliile opozantului sau adversarului. Nu este nici logic, nici util. dar aceste chestiuni sunt foarte serioase, ele se negociază prin ministerele de resort şi credem că şi această colaborare e o bază serioasă pentru viitorul partenetriat strategic cu Ucraina”, încheie Iohannis.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici