„Acea suspendare am făcut-o de comun acord, nu a fost o suspendare ostilă, şi am fost de acord să reluăm discuţiile la o dată ulterioară”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, la Bruxelles.
Şedinţa CSAT, care a avut loc marţi a fost suspendată de către preşedintele Klaus Iohannis, la solicitarea membrilor Consiliului, având în vedere faptul că ordinea de zi a cuprins tematici importante referitoare la apărarea ţării şi securitatea naţională, fapt care a generat discuţii prelungite.
”Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care a avut loc marţi, 11 decembrie a.c., a fost suspendată de către Preşedintele României, Klaus Iohannis, la solicitarea membrilor Consiliului, având în vedere faptul că ordinea de zi a cuprins tematici importante referitoare la apărarea ţării şi securitatea naţională, fapt care a generat discuţii prelungite”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale remis MEDIAFAX.
Potrivit sursei citate, şeful statului a decis reluarea şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în data de 19 decembrie, pentru continuarea analizei subiectelor aflate pe ordinea de zi.
Şedinţa CSAT a durat trei ore şi jumătate.
La reuniune au participat premierul Viorica Dăncilă, directorul SRI, Eduard Hellvig, dar şi miniştrii Niculae Bădălău, Eugen Teodorovici şi Tudorel Toader. Au mai fost prezenţi ministrul Apărării, Gabriel Leş, ministrul de Interne, Carmen Dan şi ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu. Pe de altă parte, directorul SIE, Gabriel Vlase, nu s-a numărat printre participanţi.