Iohannis, despre USL: Nu are fundament doctrinar, nu cred că va funcţiona foarte mult timp

Primarul municipiului Sibiu, Klaus Iohannis, a declarat, joi, că Uniunea Social Liberală (USL) este o alianţă care "nu are fundament doctrinar" şi de aceea "nu va funcţiona foarte mult timp", adăugând însă că "probabil" va câştiga alegerile parlamentare din 2012, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
19 afișări

Iohannis a declarat, într-o conferinţă de presă, că încheierea oficială a alianţei între PSD şi ACD "pe termen scurt şi mediu" este un lucru bun pentru opoziţie.

"Este un demers care încheie logic o apropiere între partidele din opoziţie şi este o măsură care, pe termen scurt şi mediu, va aduce opoziţia într-o situaţie mai bună decât cu două-trei partide care merg fiecare pe treaba lor", a declarat Iohannis.

Întrebat ce crede că se va întâmpla pe termen lung cu această alianţă, Iohannis a spus că "nu va funcţiona pentru foarte mult timp".

"Aceasta alianţă nu are fundament doctrinar şi nici nu poate să aibă. Nu cred că este o structură care va funcţiona pentru foarte mult timp. Este o alianţă de conjunctură şi cred că va funcţiona în acest sens cum a fost gândită. Scopul este de a câştiga alegerile parlamentare ceea ce, probabil, se va şi întâmpla", a afirmat Iohannis.

Iohannis a spus că, în opinia sa, "pentru poziţiile importante" PSD şi PNL vor "merge împreună" şi la alegerile locale, chiar dacă "va dura puţin până îşi armonizează punctele de vedere".

În plus, Iohannis a afirmat că nu crede că grupul parlamentar al minorităţilor va înceta să susţină, în ansamblu, puterea, acum că s-a creat USL.

"Crearea unei noi alianţe nu cred că va modifica lucrurile. Nu cred că vor exista modificări semnificative în modul de votare şi de susţinere a unei formaţiuni sau a alteia în Parlament", a spus Iohannis.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici