Iohannis: Germania este primul partener comercial al României, schimburile au ajuns la 23 miliarde euro
„Doresc să salut faptul că Germania este primul partener comercial al României. În ultimii 10 ani, relaţiile noastre comerciale s-au dublat. De exemplu, anul 2015 a fost unul de referinţă, deoarece am înregistrat valori maxime atât în ceea ce priveşte totalul schimburilor comerciale, care a ajuns la peste 23 de miliarde euro, cât şi în privinţa exporturilor româneşti pe piaţa germană, care s-au ridicat la circa 11 miliarde euro”, a declarat preşedintele în cadrul întâlnirii cu reprezentanţi ai unor companii române şi germane, la care a participat şi preşedintele german Joachim Gauck.
Preşedintele a mai spus că investiţiile germane în România au depăşit 7,5 miliarde euro, ceea ce plasează Germania pe locul trei în topul investitorilor străini în România.
„Pentru a dinamiza şi mai mult investiţiile şi afacerile, în general, dispunem deja de o serie de formate de cooperare, precum Consiliul de cooperare economică România-Germania, Comisiile Mixte guvernamentale cu landurile Bavaria şi Baden-Wurttemberg, şi sperăm ca foarte curând să inaugurăm Comisia Mixtă cu Landul Hessa”, a mai spus şeful statului.
De asemenea, preşedintele a mai spus că mai sunt multe de făcut pentru a fructifica pe deplin potenţialul economic al României şi că trebuie identificate noi arii de cooperare, cu accent pe industria constructoare de maşini, mediu şi energie regenerabilă, telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei.
„Suntem convinşi că economia României a ajuns la un nivel de consolidare şi performanţă care să atragă investiţii de anvergură din partea companiilor germane. (…) România îşi propune un nou model de dezvoltare economică, unul axat pe inovaţie şi competitivitate, care să performeze prin valoare adăugată ridicată şi productivitate, aspecte la care Germania excelează”, a mai spus Iohannis.