Iohannis: Guvernul de la Chişinău, o soluţie de compromis. Nu putem dicta Republicii Moldova ce să facă

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că guvernul de la Chişinău reprezintă o soluţie de compromis, precizând că România nu trebuie să dicteze R. Moldova ce are de făcut, ci doar să exprime o opţiune.

Urmărește
410 afișări
Imaginea articolului Iohannis: Guvernul de la Chişinău, o soluţie de compromis. Nu putem dicta Republicii Moldova ce să facă

Iohannis: Guvernul de la Chişinău, o soluţie de compromis. Nu putem dicta Republicii Moldova ce să facă

Întrebat dacă Guvernul Gaburici votat cu sprijinul comuniştilor reprezintă o soluţie bună, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că este "bine că există un guvern, fiindcă această tranziţie a durat mult".

"Am spus-o şi rămân la părerea mea: varianta pe care am văzut-o noi cea mai bună ar fi fost ca partidele proeuropene care au fost votate de o majoritate să formeze acest guven. Nu a fost şi s-a ajuns la această soluţie de compromis", a afirmat, la Digi 24, şeful statului.

Iohannis a spus că marţi, în cadrul vizitei pe care o va face la Chişinău, îşi va exprima speranţa că "acest nou guvern cu un prim-ministru tânăr, antreprenor, va duce Moldova mai departe, în direcţia vest".

Rugat să comenteze afirmaţiile fostului preşedinte Traian Băsescu care a susţinut recent că România putea face mai mult pentru ca un guvern proeuropean să fie la Chişinău, Iohannis a spus că nu ştie ce a declarat fostul preşedinte.

La insistenţele moderatorului, care a precizat că Băsescu a vorbit de "cheile" pe care le avea România şi nu le-a folosit, Iohannis a spus că are "altă evaluare". "Noi am folosit toate instrumentele corecte democratice pentru a-i încuraja. E destul de simplu. Trebuie să fim conştienţi de faptul că există două curente poltice în România. Unii au impresia că noi trebuie să dictăm moldovenilor ce să facă şi nu mă număr printre ei şi alţii sunt de părere că Moldova este un stat suveran care are partide, instituţii ale statului şi noi putem să ne exprimăm o opţiune, dar nu cred că putem noi să mergem acolo să le dictăm ce să facă. Această chestiune nu aş agrea-o, ca să fiu foarte clar", a explicat Iohannis.

Republica Moldova are un nou Guvern, după ce programul şi Cabinetul prezentate miercuri de noul premier Chiril Gaburici au primit votul a 60 de deputaţi, în contextul în care avea nevoie de votul majorităţii simple de 51 de voturi din partea celor 100 de parlamentari moldoveni.

Preşedintele moldovean, Nicolae Timofti, a semnat decretul de numire a Guvernului Gaburici, imediat după ce noul Executiv a primit votul de încredere în Parlament, relatează agenţia IPN în pagina electronică.

Timofti l-a desemnat, pe 14 februarie, printr-un decret pe Chiril Gaburici, propus de către Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), să formeze Guvernul, după ce, pe 12 februarie, programul şi cabinetul propuse de către premierul în exerciţiu Iurie Leancă nu au obţinut numărul de voturi necesar în Parlament.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici