Iohannis îi trasează Guvernului Dăncilă obligaţiile cu privire la preşedinţia Consiliului UE

Publicat: 28 08. 2018, 12:34
Actualizat: 26 03. 2019, 12:31

„Trebuie să dăm dovadă de o temeinică cunoaştere a dosarelor şi procedurilor. Trebuie să demonstrăm că angajamentul pro-europran e mai presus de toate îndoielile. Îmi doresc ca România să poată asigura o preşedinţie (n.r.: a Consiliului UE) eficientă. Guvernul are obligaţia să se asigure că din exercitarea preşedinţiei, România va câştiga în raport cu partenerii externi”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

Şeful statului a mai preciat că mandatul nostru la conducerea Consiliului UE nu este unul simplu.

„Fie că ne referim la viitorul cadru financiar sau la negocieri de retragere a Marii Britanii din Uniune (…) Toate acestea impun o pregătire solidă a mandatului nostru. Perioada rămasă până la sfârşitul acestui an este crucială pentru a construi un mandat consistent, realist, credibil al viitoarei Preşedinţii.”, a mai spus Iohannis.

Citeşte şi: Şeful statului, către diplomaţi: Este inadmisibil să facem paşi înapoi în ceea ce priveşte statul de drept/ Iohannis îi trasează Guvernului Dăncilă obligaţiile cu privire la preşedinţia Consiliului UE